Press "Enter" to skip to content

Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama. Poveste emoționantă de la nașterea lor: „Sunt sufletul meu în văzul tuturor”

Dana Budeanu a împlinit 45 de ani pe 22 iulie, iar azi, pe 22 noiembrie, fiicele ei au împlinit 20 ani. Gemene Maria și Dana sunt înalte, foarte delicate și au un păr lung, ca al prințeselor din povești. Ca în povești le-a crescut și mama lor, care le-a dedicat un text emoționant, la ceas aniversar.

Dana Budeanu își protejează fetele de când sunt mici și a decis să nu le arate chipul în social media. Mulți o consideră o mamă de modă veche, însă ea a declarat că fiicele ei au crescut fără acces la telefon mobil și fără acces la rețele sociale. Mesajul de azi vorbește doar despre iubire pură.

„Într-o dimineață, acum douăzeci de ani, în burtica în care le-am dus cu mine peste tot și în care le-am mângâiat și le-am vorbit continuu și în care mi-am imaginat cum ar fi arătat ca doi îngeri, niște piciorușe și mânuțe băteau mai tare ca niciodată…să iasă…

Ca mereu, mami le-a explicat și atunci că trebuie să mai stăm puțin ca să fim mari, mari și să rezistăm în lumea de afară, de care și astăzi încerc mereu să le feresc. Vorbindu-le așa cu mâna pe burtică, piciorușele și mânuțele băteau și mai tare…

Am alergat prin casă și mi-am dat seama că mai aveam atâtea de făcut înainte de a le naște și atâtea de aranjat în cămăruta lor de vis…și le-am rugat cu toată mintea și sufletul meu să mai stea câteva ore…

Am luat pernuțele cusute de bunica și de mamaie, am aranjat toate hăinuțele în dulap, am pus fiecare ursuleț la locul lui și am plecat să le aduc pe lume…

Nu-mi mai amintesc nimic decât lumina puternică prin care le căutam și în care șopteam încet: copiii, unde sunt copiii?…era noapte și nu răspundea nimeni…spitalul dormea…

M-am ridicat cu toată puterea și am plecat să-i caut pe coridoarele lungi…și i-am găsit după un geam lângă zeci și zeci de bebeluși adormiți…și niciunul nu era ca ei…

Am intrat și m-am luptat să ajung până la ei și acolo, în clipa aceea, viața mea a început de fapt…erau perfecți, ca doi îngeri pe un nor de zahăr…

De atunci și până astăzi am respirat și trăit doar prin ei. Toată fericirea mea, fiecare gând, fiecare respirație, fiecare vis…sunt ei…

Sunt toată mândria mea și toată dragostea, toată bucuria, toată credința, toată viața. Sunt sufletul meu în văzul tuturor.

Fiecare cuvânt al lor, fiecare privire, fiecare zâmbet sunt motivația mea în fiecare zi, bucuria și împlinirea…

Mami îi iubește până la cer și înapoi, îi adoră și îi poartă cu ea mereu în fiecare gând și în tot sufletul”

Într-un dialog cu Cristina Stănciulescu, pentru Life.ro, Dana Budeanu a explicat de de a ales acest tip de educație pentru fiicele ei: „De ce să aibă telefon? Îi sună cineva? E o persoană importantă care vrea să-i sune? Să sune la mama! A! Vor să vorbească cu un coleg, deşi au stat cu colegul până la 5? O sună pe mama colegului. Ce să facă un copil de 12 ani cu un telefon? Eu nu vreau să tăiască aşa. Vreau să le prelungesc copilăria. Şi te asigur că sunt mult mai pregătite pentru viaţă decât orice copil care are acces la altceva. Nu ştiu dacă cineva îşi dă seama de asta, dar eu cred că intelectualitatea adevărată şi educaţia adevărată se întorc, s-a ajuns la o saţietate”, a declarat Dana Budeanu.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page