În ediția de sâmbătă a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Edi va deveni mult mai hotărât și va face pași neașteptați către Diana.
Diana și Edi, la un pas de sărut
În episodul din „Casa iubirii” de mâine, 10 octombrie 2026, Edi și Diana vor petrece momente tandre împreună, în grădină. Cei doi vor părea mai apropiați ca niciodată, iar Edi, în special, va părea foarte nerăbdător să o sărute pe Diana.
Încercarea moarte n-are, așa că Edi i-a luat fața în palme Dianei de mai multe ori pentru a-i „fura” un sărut, cu scuza că ar vrea să-i pupe alunițele.
Concurentul se joacă ce se joacă dar, la un moment dat, chiar reușește să se apropie cu brio de buzele Dianei.
Cu toate că a fost amuzată de moment, Diana continuă să bată în retragere când vine vorba de un sărut pe buze într-un timp atât de scurt.
Edi nu se va lăsa și va încerca s-o convingă pe Diana că vrea s-o pupe pe alunița pe care aceasta o are sub buză, dar Diana va refuza, pentru moment, „propunerea” făcută de Edi.
„Nu, că tu mă pupi pe buze!”, spune Diana.
Ce se întâmplă mai departe și unde vor duce apropierile dintre cei doi aflăm în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D!






Fii primul care comentează