Marinela, medic de profesie, este femeia care îi este alături lui Vasile de aproape patruzeci de ani, i-a dăruit doi copii şi l-a susţinut cu tărie în tot ce a întreprins până acum. Nu se ştiu prea multe despre doamna Muraru, pentru că îndrăgitul actor a ţinut-o departe de ochii presei şi ai curioşilor.
Copilul Vasile a crescut la ţară, pe modelul lui Nică din Amintiri din copilări
. Făcea numeroase năzbâtii, muncea la câmp cot la cot cu părinţii lui şi, în timpul liber, citea cât putea de mult. Prin liceu a început să simtă gustul fetelor de care se îndrăgostea cu uşurinţă, dar se iubeau platonic. Nu ştia ce-i un sărut, o îmbrăţişare şi se înroşea de fiecare dată când era în preajma unei domnişoare. Odată ajuns la facultate, a venit şi prima dragoste şi unica, de altfel, iar ea se numeşte Marinela, cea care avea să-i devină soţie şi să-i dăruiască doi copii minunaţi.
El era anul doi, la teatru, iar ea, cu un an mai mică. A cunoscut-o prin intermediul unei colege de liceu, care l-a rugat pe Vasile să o ajute să se mute într-un alt apartament, unde urma să stea chiar cu Marinela. Aşa a întâlnit-o. Au urmat vizite dese în casa cu pricina, şi după un an de zile, tânăra a acceptat invitaţia în oraş la o prajitură a lui Vasile.
Ca să nu o sperie de la început, studentul la actorie i-a spus alesei lui că studiază Construcţiile, ca să nu creadă că meseria pe care şi-a ales-o, cea de actor, este uşuratică şi că el este vreun golan. Îndrăgostit până peste cap, nu ştia cum s-o cucerească. Venea pe jos la ea, dar plecau cu taxiul, doar, doar o va impresiona.
Numai că, ea prefera să meargă pe jos. Au ieşit aşa de câteva ori, ulterior i-a spus adevărul despre facultatea pe care o studia şi, la câteva săptămâni distanţă, prin ’79, s-au căsătorit. Au terminat studiile împreună, s-au susţinut reciproc, au ajuns ce şi-au dorit: el un mare actor, iar ea medic specializat pe medicină de familie.
Au dat naştere la doi copii de care sunt foarte mândri: Sînziana, care are 23 de ani şi studiază tot medicina, şi Costin, cu trei ani mai mic, care voia să studieze Politehnica. O familie minunată, care i-a dat lui Vasile, în toţi aceşti ani, forţă să treacă peste orice obstacol al vieţii şi să urce pe scenă mereu cu acelaşi zămbet şi aceeaşi dăruire cu care şi.a obişnuit publicul.
Be First to Comment