Press "Enter" to skip to content

Ea este Nicoleta, asistenta medicală care a murit alături de soțul ei în teribilul accident din Vâlcea

Nicoleta și-a găsit sfârșitul alături de soțul ei în teribilul accident din Vâlcea. Era asistentă medicală la Spitalului Județean de Urgență Slatina de peste 27 de ani.

S-a aflat cine sunt victimele tragicului accident care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe Drumul Național 64, în afara localității Orlești, din județul Vâlcea.

Mesajul emoționant postat de colegii Nicoletei

Este vorba despre Nicoleta Ștefan în vârstă de 52 de ani și soțul ei Gheorghe Ștefan de 56 de ani. Cei doi soți au murit pe loc, după ce mașina lor a fost lovită de un tânăr în vârstă de 37 de ani care a pătruns pe contrasens.

Nicoleta era asistentă medicală de mai bine de 27 de ani la Spitalului Județean de Urgență Slatina, unde era extrem de iubită și apreciată atât de colegi, cât și de pacienții pe care i-a îngrijit de-a lungul timpului.

Vestea că și-a pierdut viața alături de soțul său în accidentul din localitatea Orlești a căzut ca un trăsnet peste colectivul Spitalului Județean care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Din echipa noastră, în dimineața zilei de 10 octombrie, a plecat fulgerător, în urma unui tragic accident rutier Aurelia Nicoleta Ștefan, asistent medical BFT în cadrul Compartimentului Recuperare Neuromotorie Copii.

A venit în Spitalul Județean de Urgență Slatina în anul 1997, a crezut în scopul nobil al binelui făcut pentru copiii aflați în suferință. Drumul vieții curmat brusc, odată cu cel al soțului ei, arată o cale a suferinței produsă de un destin nemilos”, au scris colegii Nicoletei pe pagina de Facebook a spitalului.

Totodată, aceștia au transmis condoleanței familiei îndoliate și au subliniat că ”suntem alături de cei rămași acasă, acolo unde Aurelia nu va mai veni niciodată”. 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page