Inginerul Marius Dorin Mihălcică, un om de o bunătate cum rar întâlnești și un coleg apreciat și îndrăgit la locul de muncă, s-a stins din viață la vârsta de 51 de ani.
Potrivit familiei, Marius Dorin a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, lăsând în urmă doi copii.
Potrivit Monitorul de Vrancea, Marius Dorin a lucrat la Avicola Focșani, iar mai apoi și-a deschis propria afacere.
Bărbatul a fost un inginer respectat, care a reușit să câștige simpatia colegilor săi, însă mai presus de toate, și-a dedicat viața familiei.
Vestea dispariției sale a căzut ca un trăsnet peste cei dragi, care nici acum nu își pot reveni din șoc. Potrivit anunțului făcut de familie, Marius a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.
„Cu inimi zdrobite și adâncă durere, anunțăm plecarea prematură din această lume a celui care a fost Marius Dorin Mihălcică, inginer respectat, coleg de nădejde, dar mai presus de toate, tată devotat a doi copii.
Dorin a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, lăsând în urmă o lumină care nu se va stinge niciodată în sufletele noastre”, este mesajul transmis de familie.
„Cei care doresc să își ia un ultim rămas bun sunt așteptați astăzi, începând cu ora 14:00, la Biserica Ortodoxă din Horgești, județul Bacău, unde a fost depus trupul său neînsuflețit.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 12 mai 2026, la ora 12:00, în cimitirul bisericii.
Drum lin către stele, Dorin Marius! Vei rămâne veșnic în amintirea noastră!”, a mai scris familia.






Fii primul care comentează