Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

DOAMNE ferește! A murit fotbalistul care a…

Fotbalistul polonez Oskar Kordus s-a stins subit din viață, pe tronsonul DW434 dintre Krajewice şi Grabonóg, în vestul Poloniei.

Doliu în lumea sportului de peste hotare, după moartea subită a unui tânăr fotbalist de doar 20 de ani. Este vorba despre Oskar Kordus, un tânăr cu un viitor strălucit în față care a murit luni, pe 21 septembrie, într-un accident de mașină, după ce un cerb i-a spart parbrizul și l-a lovit direct, pe şoseaua de centură din Gostyń. Concret, animalul a fost izbit în primă fază de un al șofer, în timp ce traversa șoseaua, iar în urma impactului, cerbul a fost proiectat pe contrasens și a intrat prin parbrizul mașinii conduse de Kordus.

Deși, în urma eforturilor depuse de medicii ajunși la fața locului, inima tânărului a repornit, în urma manevrelor de resuscitare la care a fost supus, în cursul nopții, în jurul orei 22:30, după ce a fost transferat cu un elicopter la un spital din Poznan, a murit. De cealaltă parte, șoferul care a lovit inițial cerbul a scăpat cu viață. „La sosirea la locul accidentului şi după o primă evaluare, paramedicii au constatat absenţa semnelor vitale la una dintre victime”, au precizat autorităţile, adăugând că celălalt şofer a scăpat fără nicio rană.

Rănile suferite, fiind rănit direct în față, au fost incompatibile cu viață, astfel că tânărul fotbalist, care juca la clubul Kania Gostyń (divizia a patra din Polonia), a murit în cele din urmă.

Moartea lui Oskar Kordus a îndoliat întreaga lumea a fotbalului, mai ales pe cei care l-au cunoscut și i-au fost alături pe acest drum al sportului. El s-a alăturat echipei Kania Gostyń în această vară, venind de la Korona Piaski.

„Cu o imensă tristeţe şi o profundă neîncredere am aflat de decesul jucătorului nostru, Oskar Kordus. În numele întregii comunităţi din Kania Gostyń, transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei, celor apropiaţi şi prietenilor lui Oskar. În aceste momente extrem de dificile, vă împărtăşim durerea şi vă păstrăm în gândurile şi inimile noastre. Odihneşte-te în pace, Oskar”, a comunicat clubul său.

De asemenea, a jucat și în echipele de tineret ale cluburilor Zagłębie Lubin şi Warta Poznań, șocate acum de moartea lui subită.

„Am aflat cu mare tristeţe de decesul lui Oskar Kordus, fost jucător al Academiei de fotbal KGHM Zagłębie. În aceste momente dificile, împărtăşim durerea familiei şi a celor apropiaţi ai lui Oskar, precum şi a prietenilor săi şi a tuturor celor care au avut norocul să-l cunoască. Vă transmitem cele mai sincere condoleanţe”, a declarat, de asemenea, clubul Zagłębie Lubin.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *