Noi informații despre cazul fetiței căzute, duminică, de la etajul 9 al unui bloc din Deva. Din păcate, micuța a murit la spital.
Ies la iveală noi informații despre cazul fetiței căzute de la etajul 9 al unui bloc din Deva. Din păcate, copila a murit la spital. Vecinii familiei care trece prin această nenorocire au povestit cum s-a întâmplat totul.
Cazul fetiței căzute de la etajul 9 al unui bloc din Deva. Copila a fost declarată decedată
Părinții copilei de un an și opt luni sunt doi italieni stabiliți în România. Potrivit Observator News, cuplul s-a mutat în Deva cu doar o zi în urmă să se producă întâmplarea dureroasă din această dimineață.
Se pare că micuța s-ar fi cățărat pe pervazul ferestrei, iar apoi s-a prăbușit de la etajul 9 în grădina blocului. Clipa de neatenție a părinților s-a dovedit a fi fatală. Inițial, minora a fost transportată la spital în stare gravă.
„O bufnitură, odată. Buf! Eram chiar aici, în balcon şi când mă uit, jos, zic: care o fi aruncat păpuşa aia mare. O păpuşă mare”, a declarat un vecin pentru Observator News.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, iar resuscitarea a avut succes. Ulterior, fetița de un an și opt luni a fost transportată la spital, în comă, la terapie intensivă. Din nefericire, după câteva ore, inima copilei a încetat să mai bată.
Oamenii legii au deschis o anchetă
În această seară, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au anunțat că micuța a murit la spital. Medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de două ore.
Însă, de această dată, eforturile acestora nu au avut rezultatul așteptat, fiind nevoiți să declare decesul. Oamenii legii au deschis o anchetă. Urmează ca cercetările polițiștilor să stabilească, în mod exact, cum s-a produs această tragedie.
Mama fetiței a ajuns și ea la spital, în stare de șoc, după ce și-a văzut copilul căzut de la fereastră. Femeia a leșinat, fiind solicitată o ambulanță pentru a fi transportată la o unitate medicală.
„A mai fost solicitată o altă ambulanţă cu asistent, care a intervenit la mama fetiţei, care a leşinat din cauza şocului şi a fost dusă şi mama la spital”, au informat reprezentanții SAJ Hunedoara.
Be First to Comment