Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan „înţelege foarte bine” importanţa Armatei Române şi este „implicat direct” în partea de planificare şi înzestrare.
„E un preşedinte care înţelege foarte bine importanţa Armatei Române. Am avut multe discuţii, în aceste aproape două luni de când sunt ministru, cu domnul preşedinte. Este implicat direct în partea de planificare şi în partea de înzestrare, în tot ceea ce înseamnă Armata Română. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a declarat, vineri, Moşteanu, înaintea festivităţilor organizate cu ocazia Zilei Marinei.
El a precizat că şeful statului nu va fi prezent la festivităţile de la Constanţa, dar „va fi alături de români în altă parte”.
„Domnul presedinte m-a anunţat ca nu o să vina la Zua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcusul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a adăugat ministrul Apărării.
Forțele Navale Române sărbătoresc vineri, 15 august, cea de-a 123-a ediție a Zilei Marinei Române prin evenimente în mai multe orașe, inclusiv Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, pentru a evidenția valorile și tradițiile marinarilor militari.
La evenimentul din Constanța participă peste 3.500 de militari români și străini, precum și 28 de nave. Premierul Ilie Bolojan este prezent la manifestările din Portul Constanța.






Fii primul care comentează