Press "Enter" to skip to content

Data la care intră banii pe voucherele de alimente. Termenul a fost devansat | Anunţul făcut de Marcel Boloş pentru milioane de români

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, a anunţat data la care voucherele pentru alimente vor fi încărcate cu bani, venind astfel în sprijinul românilor.

Oficialul a anunţat că românii vulnerabili care beneficiază de voucherele pentru alimente din programul „Sprijin pentru România” vor primi banii în avans, înainte de Paşte.

În acest fel, milioane de români sărmani vor avea un ajutor pentru masa de Paşte, banii venind chiar înainte de Sfintele sărbători.

În luna aprilie, se face în avans plata aferentă pentru voucherele de alimente, având în vedere că Paştele este pe data de 16.

În plus, în afara de voucherele de alimente, românii vulnerabili vor mai primi şi pachetele cu 24 de kilograme de alimente, oferite de Uniunea Europeană. 

Data la care intră banii pe voucherele de alimente

„Joia viitoare (13 aprilie – n.r.) intră banii pe carduri pentru cei 2,4 milioane de români pe care îi avem beneficiari la voucherele de alimente. Sper să facem o surpriză plăcută, poate chiar de miercuri (12 aprilie – n.r.).

Aceasta este practic tranșa a șasea din voucherele de alimente. 

Apoi, am spus 750.000 de pachete alimentare în valoare de 390 de lei, acelea, sperăm noi, ca în final, până săptămâna viitoare sa avem mai mult de 800.000 livrate”, a anunțat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, potrivit stiri.tvr.ro.

În 2023 se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde unui număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, informează un comunicat de presă al MIPE.

Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de vouchere pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).

Voucherele de alimente se vor acorda din două în două luni anul acesta, aceasta fiind și explicația pentru care suma se dublează. Aceste tichete pot fi folosite pentru a cumpăra mâncare și alimente de bază.

Până în momentul de față, peste 2,37 de milioane de persoane beneficiază de acest ajutor, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că, pe listă, s-au mai adăugat peste 46.000 de nume ale persoanelor care vor primi și ele suma de 250 de lei, o dată la două luni.

Cine beneficiază de voucherele pentru alimente

De vouchere sociale pentru alimente şi mese calde beneficiază mai multe categorii de români:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023

– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023.

– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranşele din anul 2023

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranşele din anul 2023

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 Ce poţi să cumperi din cei 250 de lei, banii de pe tichetele sociale | Nu se dă rest. Ulei, făină, zahăr, legume, carne şi lactate – cam asta se poate cumpăra pe tichetele sociale pe care pensionarii le-au primit de la stat.

Un experiment realizat în acest sens arată cu ce puteţi umple coşul pentru a vă încadra în suma de 250 de lei.

Lista magazinelor unde pot fi utilizate tichetele sociale pentru alimente (click pe tipurile de carduri, pentru a deschide documentul cu lista magazinelor):

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page