Categories: Fără categorie

Cum poți să calculezi câte kilograme are un porc fără cântar

Vrei să mergi la târg să-ţi cumperi porc pentru Crăciun, dar ţi-e teamă că nu o să ai unde să-l cântăreşti? A mai rămas doar o lună până la Ignat, când, oficial, se sacrifică porcul ce va îmbogăţi mesele sărbătorilor de iarnă. Așadar, dacă eşti curios să ştii ce greutate are, poți afla asta fără a avea la îndemână un cântar.

Cum poți să calculezi câte kilograme are un porc fără cântar

Greutatea unui porc viu poate fi aflată și fără a cântări grăsunul. Tot ce trebuie făcut este să faci anumite măsurători și să aplici o formulă. Această metodă este deosebit de utilă fermierilor care nu au un cântar de mari dimensiuni. De asemenea, și cei care vor să cumpere porci din târguri pot apela la această formulă de calcul.

Ai nevoie de o ruleta și puțină pricepere la matematică.

Iată ce trebuie să faci:

Ei bine, nu mai ai pentru ce să-ţi faci griji, căci există o metodă care să te ajute să afli greutatea animalului şi fără a-l urca pe cântar. Există un şiretlic pe care micii fermieri îl au la îndemână atunci când merg la târg să cumpere porci şi nu au posibilitatea de a-i cântări, iar noi vi-l dezvăluim.

Metoda este una de aproximare a greutăţii animalului, dar care se dovedeşte a fi extrem de utilă:

Primul pas – se măsoară lungimea porcului (L), începând din spatele urechilor şi până unde incepe coada.Pasul doi – se măsoară circumferinţa porcului (C), care se face din spatele picioarelor din faţă ale animalului.Greutatea aproximativă a porcului va fi notată în formula de calcul cu G

Formula de calcul:

G = C x C X L x 69,3

unde:

G – Greutatea aproximativă a porcului

L – lungimea porcului

C – circumferinţa porcului

69,3 – constanta de calcul

Pentru a se afla greutatea carcasei porcului se înmulţeşte greutatea aproximativa cu 0,72

Carcasa = G x 0,72

Exemplu: Un porc cu o lungime L de 1,02 şi o circumferinţă C de 1,27 metri are următoarea formula de calcul: G = 1,27×1,27×1,02×69,3 = 114 kilograme. De reținut că această formulă are o marjă de eroare de maximum 3 procente!

De asemene, poţi calcula inclusiv greutatea carcasei de porc. Iată cum: greutatea corpului înmulțită cu 0,72 (constantă de calcul). Un porc de 110 kg are astfel o carcasă cu greutatea de 82 kg.

Model calcul:

L= 1,02 m

C = 1,27 m

G = C X C X L x 69,3 = 1,27 X 1,27 X 1,02 X 69,3 = 114 kg

Greutatea carcasei este G X 0,72, adică 82 kg.

BREAKING NEWS

Recent Posts

„Sunt zile în care nu mai pot!” Daniela Sterp a anunțat că…

Daniela Sterp, reacție fermă după ce a fost întrebată despre fiul ei, Milan! Ce a…

o oră ago

„Nu vă spun adio, ci pe curând!”. Sergiu ar vrea să revină în…

Sergiu a fost eliminat duminică, 8 noiembrie, din emisiunea „Casa iubirii”, iar la scurt timp…

o oră ago

ULTIMA ORA! Liderul suprem al Iranului A DAT ORDIN să…

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a transmis, luni, că a primit un ordin ferm de la…

2 ore ago

Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror a Cătălinei-Ioana  Șerboi,…

2 ore ago

Răsturnare de situație! Ian și Mira, împreună și după Insula Iubirii? Avem imagini

O simplă analiză a unor imagini furnizate de un apropiat al Mirei, putem intui că…

2 ore ago

ȘOC MONDIAL! A fost reținut în Ungaria…

Aron Orban, fratele fostului premier al Ungariei, Viktor Orban, a fost reținut în cadrul unui…

2 ore ago