Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Copil de 6 ani, în comă după ce sora lui i-a pus pe o zgârietură p…

Băiețel de șase ani, ajuns în comă la spital după ce sora lui i-a pus plasturi care conțineau fentanyl

Echipajele venite la fața locului l-au găsit pe băiat în stare gravă, cu probleme mari de respirație, cu vânătai și cu febră. Totul s-a întâmplat din cauza unor plasturi cu fentanyl.

Un băiețel de șase ani avea o zgârietură pe coapsă. Sora lui a încercat să îl ajute și i-a aplicat în acea zonă mai mulți plasturi. Acest lucru nu a fost deloc unul bun pentru copilul de șase ani, ajungând în comă la spital.

Potrivit publicației Botoșăneanul, fetița, care are undeva la 9-10 ani, i-a pus fratelui său, în vârstă de 6 ani, patru plasturi în zona unde micuțul avea o zgârietură. Acei plasturi conțineau fentanyl, un opioid extrem de puternic. Cel mic a fost găsit într-o stare gravă chiar în casa în care locuiește.

Avea vânătăi pe piele, abia mai respira și avea febră (38,5 grade Celsius).

Au fost efectuate cercetări ca să se afle proveniența acelor plasturi cu fentanyl.

După verificări, conform sursei menționate anterior, s-a dovedit faptul că acei plasturi anestezici au fost folosiți de bunica celor doi copii, care a murit recent, confruntându-se cu o boală oncologică. După decesul femeii, plasturii au rămas în casă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *