Categories: Fără categorie

Celebră crainică TVR, pedepsită de Elena Ceaușescu din cauza unor cercei

Pe vremea comunismului nu exista ideea de presă liberă. Dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena, controlau tot ceea ce se scria în ziare și ce apărea pe posturile de televiziune.

Crainicele trebuiau să fie atente cu ce se îmbrăcau și ce spuneau la emisiuni, nu cumva să o deranjeze pe Conducătoarea supremă. Atunci când nu îi convenea ceva la aparițiile lor, Elena Ceaușescu le telefona producătorilor și le indica o pedeapsă pentru prezentatoarele respective.

Cel puțin așa a povestit celebra crainică TVR, Cristiana Bota, în cadrul emisiunii „La Radio” găzduită de Andreea Esca la Europa FM. „Era un aparat special pe birourile din regie și Elena Ceaușescu se uita la televizor și suna imediat. I-a picat pe mine necazul, pentru că, într-o zi, am purtat o pereche de cercei un pic mai mari și nu i-au plăcut”, a relatat ea.

Atunci, Elena Ceaușescu a „poruncit” ca prezentatoarea să fie scoasă imediat din emisiune, iar pentru următoarele două luni, Cristiana Bota a fost pedepsită. „A sunat imediat și a zis «Scoateți-o pe asta, cu tălăngile alea în urechi!». Am stat vreo două luni pe programul 2, pedepsită. Acolo m-au ascuns, ca să nu mă mai vadă”, a mai explicat crainica.

Elena Ceaușescu era geloasă pe frumusețea Deliei Budeanu

Cristiana Bota și-a amintit că și Delia Budeanu avea constant de suferit din cauza Elenei Ceaușescu, pentru că dictatoarea ar fi fost geloasă pe frumusețea ei. „Și pe Delia Budeanu o tot scoteau, săraca. Era foarte frumoasă, poate prea frumoasă, cu ochii aceia superbi”, a relatat.

Cristiana Bota, jurnalistă în presa scrisă, radio și Tv

Cristiana Bota a lucrat mai întâi în presa scrisă, apoi, în 1971, la Televiziunea Română. Celebra jurnalistă a ajuns din întâmplare să apară la televizor. Prezentatoarea a mărturisit că a trecut proba de crainică fluierând. „Într-o zi, m-a întrebat cineva, pe culoarele televiziunii, dacă nu vreau să dau o probă de crainică. Am întrebat «Ce-i aia?» și mi-a explicat că așa cum sunt Delia și Sanda. Am spus da. La probă m-au pus să traduc din franceză și engleză, iar eu nu-mi dădeam seama exact ce se întâmplă, le-am tradus foarte relaxată și degajată. Cred că nu realizam. După o săptămână, m-au anunțat că am luat proba. «Du-te la Sanda Țăranu să-ți explice cum să te îmbraci», mi-au zis”, și-a amintit Cristiana Bota.

Iar la radio ajungea de fiecare dată când greșea la televizor, ca pedeapsă. Însă prezentatoarea mărturisește că i-au prins bine lecțiile învățate acolo. „Prezența mea «La Radio» o întâmpin cu un oftat! Asta pentru că de câte ori greșeam la televiziune, ne trimiteau la radio! Dar adevărata școală la radio se face. E incredibil cât am învățat acolo”, a mai mărturisit ea.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Monica Gabor, viață de coșmar la 39 de ani. Rămasă fără bani, s-a angajat. Cum își câștigă existența acum

De mulți ani, Monica Gabor și soțul ei, Mr. Pink, au fost sinonimi cu o…

7 minute ago

ALERTĂ! Pastile de tensiune retrase – aproape 4.000 de flacoane! Vezi ce medicament este vizat

Autoritățile americane au retras aproape 4.000 de flacoane dintr-un tratament folosit pentru hipertensiune arterială, după…

10 minute ago

Valentin, DAT DE GOL de Izabela chiar în fața prezentatoarei TV! Detalii neașteptate AU IEȘIT LA IVEALĂ despre el și Anca…

Valentin, prins cu DECLARAȚIA despre Anca, chiar sub privirile prezentatoarei TV. Concurentul din "Casa Iubirii"…

15 minute ago

ACUM! Alertă cu bombă la Primăria C…

Ion Ceban, edilul municipiului Chișinău, a anunțat vineri dimineață, 6 noiembrie 2026, că la Primăria…

19 minute ago

„Să-și dea drumul la gură” După 4 ani de la despărțire…

Ultimul serial regizat de Anghel Damian a stârnit controverse, însă Lia Bugnar l-a felicitat pentru…

o oră ago