Press "Enter" to skip to content

Ce tarif are Ionuț Dolănescu pentru o nuntă. Suma cerută de artist este neașteptată

Ionuț Dolănescu este fiul a două legende ale muzicii populare românești și le-a călcat pe urme, iar azi povestea familiei lui încă este cunoscută la nivel național. Cu un asemenea istoric și cu talentul moștenit de la regretatul Ion Dolănescu și de la ”Ciocârlia” Maria Ciobanu, nu e de mirare că artistul nu duce lipsă de cântări peste tot în țară și în afară. Iată ce tarif are pentru o nuntă!

  • Cât ia Ionuț Dolănescu pentru o nuntă
  • Suma este neașteptată

Ionuț Dolănescu a urmat exemplul părinților lui și a ales calea muzicii, iar acum a ajuns să fie printre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară. Astfel, este de așteptat să fie și pe lista celor mai căutați pentru evenimente, atât în țară cât și în străinătate.Totuși, ultimul tarif cunoscut al acestuia, pentru o nuntă, era surprinzător.

Tariful lui Ionuț Dolănescu pentru o nuntă

Pentru că are cetățenie americană de câțiva ani și a locuit în Statele Unite mult timp, Ionuț Dolănescu a avut ocazia să le cânte românilor de acolo în repetate rânduri. Totuși, acesta s-a întors mereu în țară pentru numeroasele nunți și evenimente la care a fost chemat. Mulți sunt dispuși să plătească sume mari, ca pentru un artist de top, dar tariful lui nu era atât de mare în urmă cu aproximativ 3 ani.

Nu se știe cu exactitate cât cere acum fiul lui Ion Dolănescu pentru o nuntă, dar ultima sumă cunoscută a fost cea de 1800 de euro. Totuși, având în vedere tendința ascendentă a tarifelor percepute de artiști în ultimii ani, cu siguranță și suma pe care o cere Ionuț Dolănescu pentru o nuntă a crescut simțitor.

Interpretul nu o duce deloc rău, pentru că moștenirea de la tatăl său a fost consistentă și îi merge bine în carieră, dar are și cheltuieli mari. Numai renovarea vilei pe care i-a lăsat-o Ion Dolănescu l-ar fi costat 200.000 euro.

Inițial, vila a fost evaluată la un milion de euro, dar pe parcursul procesului cu fratele lui Ionuț a ajuns la 685.000 de euro, iar la final s-a estimat că valoarea ei este de 400.000 de euro, de fapt.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page