Press "Enter" to skip to content

Ce semnificație are cântecul cucuvelei. Superstiții în România și în lume despre „vestitorul morții”

Cucuveaua, pasăre numită și „vestitorul morții”, este asociată cu întâmplări neplăcute și ar prevesti chiar și moartea. Iată ce semnificație are cântecul cucuvelei, dar și care sunt superstițiile în România, dar și în lume, despre „vestitorul morții”.

Cucuveaua este o pasăre nocturnă, dar poate fi întâlnită și pe timp de zi.

Aspectul său este unic, având ochii galbeni și strălucitori și sprâncenele albe.
În multe legende, cucuveaua este regăsită ca fiind un vestitor al morții. Totuși, există și păreri bune despre trilurile acestei păsări nocturne.

Iată ce semnificație are cântecul cucuvelei!

Semnificația cântecului cucuvelei
Tradiția populară spune că atunci când cucuveaua cântă pe casă sau în proximitatea ei, necazurile, bolile și problemele grave pot apărea în sânul familiei. Se mai spune că dacă se aude o cucuvea cântând în miezul zilei, cântecul ei prevestește moartea unei persoane dragi.

De asemenea, cucuveaua ar cânta pe casa sau în apropierea casei în care cineva a murit. Cântecul acestei păsări este semnul că persoana decedată va lua alături de ea pe cineva sus, în ceruri.

Pentru că semnificația cântecului cucuvelei nu este una deloc pozitivă, prevestind de cele mai multe ori moartea, țăranii români alegeau să omoare aceste păsări.

Totuși, asta nu i-ar fi scăpat de necazuri pentru că se credea că cei care fac acest lucru își dublau relele din viața lor, așa că alții încercau doar să le alunge.
În mai multe zone ale lumii se crede că cucuveaua este, de fapt, întruchiparea unei femei nefericite, chinuite de soțul său.

Cântecul ei reprezintă jalea și amărăciunea, fiind asociat cu plânsul unei femei către Cel de sus pentru a o scăpa de durere. Potrivit legendei, ea a fost preschimbată în cucuvea pentru a plecat din preajma relelor, iar apariția sa în proximitatea caselor simbolizează dorința ei de a se întoarce înapoi acasă, alături de familie și copii.

Atunci când cucuveaua apare în pragul casei, acest lucru înseamnă veselie și, de asemenea, poate indica nașterea unui copil.

Cum recunoști cântecul de cucuvea

Cântecul de cucuvea este puternic. El este folosit de aceste păsări pentru atracție sau pentru a comunica cu celelalte cucuvele, ori pentru a-și marca teritoriul.

Superstiții în România și în lume despre „vestitorul morții”

Cântecul cucuvelei are mai multe semnificații, pe care le-am enumerat anterior. Cu toate acestea, în România, în funcție de regiune, percepția asupra simbolisticii acestei păsări și a cântecului său, vine în mai multe forme.

Dicționarul de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești explică cum este văzută cucuveaua în mai multe regiuni din România, dar și din lume.

Superstiții în România

Vaslui. „Dacă într-o casă este un mort, iar pe acoperișul ei cântă cucuveaua, este semn că va mai muri cineva din familie”

Muntenia, Galați, Iași, Suceava. „Se crede că moare cineva din familie când cântă cucuveaua pe acoperişul casei sau pe cel al altor acareturi ale gospodăriei”

Dolj. „Este considerată sfântă şi, din acest motiv, nu trebuie ucisă şi nici ouăle ei distruse, când sunt găsite”

Suceava. „I se întâmplă ceva rău celui care îngână cucuveaua”/„Dacă strigătul ei este mai mult ţipător, strident şi nu are o tonalitate jalnică, este semn că se va naşte un prunc în casa aceea”/„Este semn de pagubă pentru cel care visează cucuvea”

Muntenia. „Totodată cântecul cucuvelei poate să însemne şi că fata din acea casă se va mărita”

Sălaj, Teleorman, Bucovina. „Atunci când cucuveaua cântă deasupra casei, este semn că cineva din acea casă va muri”

Moldova. „Dacă țipătul ei seamănă cu plânsetul, acest lucru prevestește moartea cuiva”

Superstiții în lume

Unele triburi credeau că pana de cucuvea care va fi pusă în pătuțul nou-născutului va ține spiritele rele departe de copil. Alte triburi credeau că cucuveaua este o ființă vindecătoare și uneori atârnau câte o pană la ușa locuinței pentru a se feri de boli.

În Scoția și Marea Britanie, dacă vezi o cucuvea zburând în timpul zilei, atunci un apropiat va avea parte de o veste proastă. În unele zone se crede că aceste păsări zboară noaptea pentru a mânca sufletele morților.

În unele regiuni din Africa, această pasăre este asociată adesea cu vrăjitoria și magia neagră. Dacă o cucuvea este atârnată în jurul unei case, atunci un șaman puternic locuiește înăuntru. Se mai crede că pasărea poartă mesaje între șaman și lumea celor de dincolo.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page