Press "Enter" to skip to content

Călin Georgescu revine asupra declarațiilor războinice despre „împărțirea Ucrainei”.

Călin Georgescu a revenit asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei susținând că se referea la o „ipoteză absolut teoretică” în interviul acordat lui Ion Cristoiu.

După ce a declarat că  „100%” se va ajunge la dezmembrarea statului Ucraina, pentru că „altfel n-au cum”, Călin Georgescu a revenit asupra declarațiilor făcute în interviul la Ion Cristoiu.

 El i-a catalogat drept „superficiali și analfabeți funcțional” pe politicienii care l-au criticat pentru aceste remarci.

„În primul rând, aici vorbim de o clasă politică, dacă îmi permiteți, foarte ipocrită și cu dublă măsură față de interesul lor (…). Sunt siderat că sunt atât de superficiali și analfabeți funcțional, întrucât eu m-am referit la o chestie foarte simplă. Este nevoie să învățăm din experiența noastră, din istorie. Lumea este în schimbare. Noi, la momentul respectiv, vorbesc de cel de-Al Doilea Război Mondial, am făcut multe greșeli.

Nu am știut precis cum să ne orientăm și din România Mare am devenit România mică. Pentru noi, și cum am prezentat-o eu într-o ipoteza teoretică, nu este bine să ne prindă pe picior greșit nimica, pentru că sunt repere istorice peste care nu poți să treci, este firesc așa ceva”, a susținut Călin Georgescu, duminică, la Realitatea Plus.

„Eu am spus doar că este bine să fim pregătiți pentru orice situație care apare”

El a insistat că se referea la o „ipoteză absolut teoretică” în momentul în care a vorbit despre o posibilă împărțire a Ucrainei.

„Eu am spus doar că este bine să fim pregătiți pentru orice situație care apare. Pe noi ne interesează, așa cum am spus de fiecare dată, pacea, liniștea (…). Dincolo de prioritatea de rang zero și unică, și singura soluție, pacea, restul sunt potențiale situații care pot apărea și, cum spuneam, să nu mai fim prinși, ca în istoria care ne-a învățat, pe picior greșit, și să avem cât de cât o idee de ce se poate întâmpla”, a continuat Călin Georgescu.

El le-a reproșat politicienilor și „jurnaliștilor cu soldă” că „n-au fost preocupați” când apăreau în spațiul public revendicări de autonomie pentru Ținutul Secuiesc.

„În 35 de ani, s-a tot vehiculat, s-a tot spus permanent de autonomia Ținutului Secuiesc, de Transilvania. Păi, nimeni din această clasă politică și media, sau anumiți jurnaliști, știți cum, care au apărut (…) cu soldă, ca să le spun așa, n-au fost preocupați de acest subiect (…). Faptul că nu se spune nimic, repet, este un semn mare de întrebare, nu acum în mod special, dar tot timpul a fost pusă această chestiune, care este total neavenită și neadevărată, și n-are nimic de-a face cu istoria neamului. Noi suntem aici de la facerea lumii”, a mai declarat Georgescu.

Călin Georgescu, cunoscut pentru discursul său controversat și apropierea față de viziuni pro-ruse, a făcut recent declarații extrem de provocatoare în cadrul unui interviu cu Ion Cristoiu, în care a susținut idei revizioniste și a vorbit despre teritoriile externe pe care le consideră parte din România. Aceste afirmații au stârnit critici puternice și au adus în prim-plan teme istorice sensibile privind granițele și suveranitatea Ucrainei.

Georgescu a început prin a contesta existența statului ucrainean și a sugerat că frontierele ar urma să se schimbe într-un viitor apropiat, avansând ideea unei noi împărțiri geopolitice. În acest context, el a afirmat: „Ucraina e un stat inventat, nu există”, susținând că statul vecin nu are „un punct de reper acolo”. 

În cadrul discuției cu Ion Cristoiu, Călin Georgescu a continuat prin a detalia ce teritorii din Ucraina ar trebui să revină României, în viziunea sa. „Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât – dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord – interes. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord – corect? Din fosta Transcarpatia mai rămâne și pe la unguri, Lvovul care o să rămână la polonezi, și Malorusia”, a spus Georgescu, avansând ideea unei extinderi teritoriale a României în baza unor revendicări istorice.

Întrebat dacă „pariază pe o împărțire” a teritoriilor, Georgescu a răspuns fără ezitare: „Sută la sută va fi asta. Păi altfel n-au cum! Nu există, drumul e inevitabil.”

Georgescu a continuat să insiste asupra caracterului „istoric” al acestor teritorii, subliniind că „în primul rând sunt ale noastre, istoric”. El a adăugat că „războiul e pierdut” pentru Ucraina, menționând : „vreau România Mare”, un proiect care ar implica recucerirea unor teritorii istorice din fosta Românie Mare.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page