Press "Enter" to skip to content

BREAKING | Oana Robu murit la doar 47 de ani

Oana Robu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, a murit la vârsta de 47 de ani. Nicolae Robu și familia acestora sunt în șoc, iar această veste tragică i-a devastat. Iată ce s-a întâmplat!

Oana Robu a predat limba română în cadrul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana și era una dintre cele mai iubite profesoare. Familia este devastată de aceată tragedie, iar soția lui Nicolae Robu a lăsat în urmă trei copii: două fete și un băiat.

A murit Oana Robu

De la apropiați, familie, până la colegi și elevi, această veste a întristat pe toată lumea, iar Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un mesaj emoționant pentru Nicolae Robu. Acesta îl susține pe vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, care și-a pierdut și mama în urmă cu puțin timp.

”Nicu, îmi pare nespus de rău. Să pierzi cele mai iubite femei din viața ta, la câteva luni distanță, este o durere cumplită. Mai întâi mama, acum soția… nu există cuvinte care să aline o astfel de suferință.

Vestea trecerii Oanei la cele veșnice m-a întristat profund. Oana a fost un dascăl dedicat, o mamă și o soție devotată. Un om special, pentru care vreau să cred că Dumnezeu are un plan mai bun. Știu că ai fost lângă ea până la capăt și ai făcut tot ce ți-a stat în putere.

Și știu că acum trebuie să rămâi puternic. Pentru tine, pentru copiii tăi minunați, pentru amintirea Oanei. Nu ești singur, Nicu. Suntem cu toții alături de tine”, a transmis Gheorghe Șoldan, liderul CJ.

De asemenea, această pierdere este una profundă și pentru elevii Oanei Roba, femeia fiind una dintre cele mai iubite profesoare din liceu.

„Doamna dirigintă, nu pot să explic în cuvinte starea pe care mi-a dat-o vestea trecerii dumneavoastră în neființă. Sunt de prisos mesajele de admirație pentru oameni care au plecat dintre noi. În clipa aceasta, regret că poate nu v-am spus toate astea înainte, să le auziți direct de la mine. Regret că nu v-am mai vizitat și nu am mai stat de vorba. Regret că de abia acum îmi dau seama că totul a fost adevărat și că nu vă mai puteți întoarce printre noi. Dar nu voiam să vă văd suferind. Mi-am dorit să vă știu pentru totdeauna așa cum v-am cunoscut prima dată: fericită, curajoasă, plină de entuziasm și de compasiune față de noi toți. În ceasul cel din urmă, sper să mă iertați dacă v-am greșit și sper că totuși vedeți de undeva de sus toate acestea. Eu cu siguranță știu că sunteți acolo de acum înainte, veghind cu dragoste asupra copiilor dumneavoastră”, a scris tânăra, potrivit Monitorul de Suceava.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page