Mihai Cătălin, un român în vârstă de 39 de ani, și-a pierdut viața în Italia, după ce motocicleta pe care se afla a derapat și a intrat într-un zid.
Autoritățile încearcă acum să reconstruiască traseul victimei pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. În același timp, apropiații au adus flori și lumânări la locul evenimentului tragic.
Tragedia a avut loc duminică, 4 octombrie 2026, în jurul orei 2:30, în Ostia, într-un cartier din Municipio X din Roma, Italia, potrivit RomaToday. Conform primelor informații, bărbatul conducea un scuter când, din motive care urmează să fie stabilite, a pierdut brusc controlul vehiculului. Motocicleta ar fi ieşit de pe traiectorie, iar victima s-a izbit de zid, aflat la marginea carosabilului.
Impactul a fost unul extrem de puternic, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, care și-a pierdut viața pe loc.
Încă de aseară, rudele și cunoștințele victimei au adus flori și lumânări la locul tragediei.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul.
O tragedie șocantă s-a petrecut în județul Brașov, unde un bărbat de 55 de ani…
Capitala Rusiei și întreaga regiune din jurul Moscovei au fost atacate noaptea trecută de un…
Apar noi informații în cazul anchetei privind moartea Valentinei, tânăra al cărei trup a fost…
O anumită categorie de români va avea o nouă zi liberă în octombrie. Toamna lui…
Vlad Bălțățeanu nu își recunoaște fapta Vlad Bălțățeanu, prins de poliție și confruntat cu acuzațiile,…
O garsonieră cu o suprafață de doar 5,93 metri pătrați a fost scoasă la vânzare…