Mihai Cătălin, un român în vârstă de 39 de ani, și-a pierdut viața în Italia, după ce motocicleta pe care se afla a derapat și a intrat într-un zid.
Autoritățile încearcă acum să reconstruiască traseul victimei pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. În același timp, apropiații au adus flori și lumânări la locul evenimentului tragic.
Tragedia a avut loc duminică, 4 octombrie 2026, în jurul orei 2:30, în Ostia, într-un cartier din Municipio X din Roma, Italia, potrivit RomaToday. Conform primelor informații, bărbatul conducea un scuter când, din motive care urmează să fie stabilite, a pierdut brusc controlul vehiculului. Motocicleta ar fi ieşit de pe traiectorie, iar victima s-a izbit de zid, aflat la marginea carosabilului.
Impactul a fost unul extrem de puternic, iar echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, care și-a pierdut viața pe loc.
Încă de aseară, rudele și cunoștințele victimei au adus flori și lumânări la locul tragediei.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul.






Fii primul care comentează