Categories: Fără categorie

Blestemul pe care îl au veșmintele Sfintei Parascheva. Secretul ascuns de preoți de zeci de ani s-a aflat

Pe data de 14 octombrie, an de an, credincioșii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva. Aceștia merg în pelerinaj la Iași unde se expune racla cu moaștele sfintei. Dar puțini oameni mai știu blestemul pe care îl au veșmintele Sfintei Parascheva.

Blestemul pe care îl au veșmintele Sfintei Parascheva

Pentru cei care nu merg la biserică și nu știu, moaștele sfintei sunt îmbărcate în două rânduri de haine. Un rând este permanent, iar alt rând se schimbă an de an. Ei bine, după cum probabil v-ați dat seama deja, primul rând de haine care învelesc moaștele sunt cele cu blestem.

Pe veșmântul Sfintei Parascheva care niciodată nu se dă jos se află un sigiliu. Pe el este înscris blestemul care aparține domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, informează crestinortodox.ro. Călugării spun despre giulgiul care învelește moaștele că este din in și este ros de trecerea anilor.

„Blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”, este blestemul care stă scris pe primul veșmânt sfânt purtat de Sfânta Parascheva.

“Această interdicție rămâne neschimbată”, a precizat Mitropolia Moldovei.

Când e Sfânta Parascheva

An de an, pe 14 octombrie, românii o prăznuiesc pe Cuvioasa Parascheva. Aceasta este ocrotitoarea Moldovei și a ajutat mii de oameni, atât în timpul vieții sale, cât și după moarte, prin post și rugăciune. Acesta este motivul pentru care, an de an, credincioșii merg în pelerinaj la Iași. Acolo se roagă la moaște pentru diverse probleme și cer sănătate.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) în Moldova. Au fost așezate pe 14 octombrie 1641 în Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În 1887, moaștele ei au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.

 

BREAKING NEWS

Recent Posts

S-A AFLAT! MOTIVUL pentru care Daniela vrea să-l dea în judecată pe Valentin…

În ediția de vineri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela îl va amenința pe Valentin.…

o oră ago

ALERTĂ în Neamț!

Fragmente de dronă găsite în Neamț shutterstock O descoperire neobişnuită a fost făcută joi, 5…

2 ore ago

Anca Alexandrescu îi cere public lui George Simion explicații despre relația cu Marcel Ciolacu și despre…

Anca Alexandrescu îl acuză public pe George Simion și solicită explicații clare despre legătura sa…

2 ore ago

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) introduce noi taloane de pensie, de culoare mov, pentru o…

Casa Națională de Pensii Publice introduce începând cu luna noiembrie un nou model de taloane…

2 ore ago

Toți românii trebuie să știe! Actele de identitate…

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede trimiterea de notificări electronice către cetățeni…

2 ore ago

Jaf de 1 milion de euro la vila din Portugalia a jurnalistei Ana Maria Gheorghe. Claudiu Pătrașcu, fostul crai de Dorobanți, e principalul…

Claudiu Pătraşcu, fostul crai de Dorobanți, este suspect în cazul unui jaf de un milion…

2 ore ago