Anumiți pensionari din România pot primi în decembrie 2026 un ajutor de până la 500 de lei. Veniturile din noiembrie stabilesc suma exactă pe care ar urma să o primească.
Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat în acest an, iar valoarea sa este cuprinsă între 300 și 500 de lei, în funcție de veniturile lunare cumulate ale beneficiarului. Potrivit informării publicate de Casa Județeană de Pensii Mureș, ajutorul financiar acordat pensionarilor în 2026 este împărțit în două tranșe egale, plătite în lunile mai și decembrie.
Câți bani pot primi pensionarii în decembrie 2026
Pentru stabilirea cuantumului celei de-a doua tranșe este luat în calcul nivelul veniturilor lunare cumulate ale pensionarului.
Astfel, pensionarii care au venituri de până la 1.500 de lei inclusiv pot primi un ajutor financiar de 500 de lei, iar pentru cei cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei inclusiv, sprijinul acordat în luna decembrie este de 400 de lei.
De asemenea, pensionarii ale căror venituri sunt cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei inclusiv pot beneficia de un ajutor financiar de 300 de lei.
Prin urmare, în anul 2026, valoarea totală a sprijinului ajunge la:
– 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei;
– 800 de lei pentru pensionarii cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;
– 600 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.
Pentru acordarea tranșei din decembrie 2026 sunt luate în calcul veniturile aferente lunii noiembrie 2026, potrivit informării Casei Județene de Pensii Mureș. În calcul pot intra veniturile provenite din pensia acordată în sistemul public de pensii, veniturile din pensiile militare de stat, precum și cele din indemnizația socială pentru pensionari.
Condiția este ca veniturile cumulate realizate de aceeași persoană să nu depășească plafonul stabilit pentru categoria respectivă de ajutor financiar. Astfel, pentru pensionarii aflați în apropierea unuia dintre pragurile de venit, situația financiară din luna noiembrie va avea un rol important în stabilirea cuantumului sprijinului primit în decembrie.
Cine beneficiază de ajutorul financiar
Ajutorul financiar este destinat pensionarilor aflați în evidența caselor teritoriale de pensii sau a caselor de pensii sectoriale și care au domiciliul în România, iar persoanele care au locul de ședere sau reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de acest sprijin financiar.
Plata programată care se va face în luna decembrie 2026 reprezintă a doua tranșă a ajutorului care va fi acordat pensionarilor eligibili în acest an, după suma plătită în luna mai.






Fii primul care comentează