Românii care au planificate călătorii cu avionul către sau dinspre Italia în acest weekend sunt sfătuiți să verifice din timp situația zborurilor.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în Italia sunt programate două zile de grevă la nivel național, iar transportul aerian ar putea întâmpina probleme.
Protestele sunt anunțate pentru 11 septembrie 2026 și 13 septembrie 2026, pe durata întregii zile, între orele 00:00 și 23:59.
Potrivit informațiilor transmise de MAE, acțiunile sindicale pot afecta atât personalul navigant al operatorilor aerieni, cât și serviciile de handling desfășurate în aeroporturile italiene. În aceste condiții, pasagerii se pot confrunta cu modificări ale programului, întârzieri sau anulări de curse.
Cei care au bilete pentru aceste zile sunt sfătuiți să urmărească informațiile furnizate de compania aeriană și de aeroport înainte de plecare și să țină cont de eventualele modificări ale programului.
Unde pot cere ajutor românii aflați în Italia
În cazul în care au nevoie de sprijin consular, cetățenii români pot contacta Consulatul General al României la Roma la numerele +39 06 835 233 44, +39 06 835 233 52, +39 06 835 233 58, +39 06 835 233 56, +39 06 835 233 69, +39 06 835 233 71 și +39 06 835 233 74. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate permanent.
Pentru situații dificile, speciale sau urgente, sunt disponibile și următoarele numere:
Roma: +39 345.147.3935
Milano: +39 366.108.1444
Bologna: +39 324.803.5171
Torino: +39 338.756.8134
Trieste: +39 340.882.1688
Bari: +39 334.604.2299
Catania: +39 320.965.3137
MAE recomandă călătorilor să se informeze înainte de deplasare și să ia în calcul posibilitatea unor schimbări ale curselor aeriene în cele două zile în care sunt programate grevele.






Fii primul care comentează