Meteorologii ANM au emis avertizări de ploi însemnate cantitativ, inclusiv un Cod Portocaliu de precipitații abundente, care vizează mai multe zone din țară. Cantitățile de apă pot ajunge izolat la 70 l/mp, în timp ce la munte sunt așteptate ninsori și depuneri importante de zăpadă.
Cod galben și portocaliu de ploi însemnate cantitativ
Potrivit avertizărilor, 2 noiembrie, ora 10:00, va ploua moderat în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei. Se vor acumula, în general, între 10 și 25 l/mp, iar izolat cantitățile de apă pot depăși 30 l/mp.
Situația va fi mai dificilă în zonele montane și submontane, unde sunt prognozate precipitații mult mai consistente.
Cele mai mari cantități de precipitații sunt prognozate în zonele montane și submontane din Mehedinți și Gorj, unde a fost emisă avertizare de Cod Portocaliu. Aici, ploile vor fi importante cantitativ, iar cantitățile de apă acumulate pot ajunge la 50–70 l/mp.
Avertizarea vizează și județele Dolj, Olt și Vâlcea, precum și zonele joase din Mehedinți și Gorj. În aceste regiuni, dar și în zonele montane din Caraș-Severin și Hunedoara, se vor înregistra cantități de apă de 25–35 l/mp, izolat peste 40 l/mp.
Ploile abundente cresc riscul de inundații și de scurgeri importante de apă pe versanți, în special în zonele unde precipitațiile se vor acumula într-un interval scurt sau unde solul este deja umed.
COD GALBEN
În intervalul 31.10.2026 ora 15:00 – 02.11.2026 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – bazin amonte S.H. Podari (județele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte Ac. Ioneşti (județele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (județele: Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (județele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Băleni, Cricovul Dulce (județele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Prahova şi Ialomiţa).
În intervalul 02.11.2026 ora 12:00 – 02.11.2026 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Berzeasca – amonte confluenţă cu râul Desnăţui (județele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui – bazin amonte Ac. Fântânele şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Fântânele (județele: Mehedinţi şi Dolj).
COD PORTOCALIU
În intervalul 02.11.2026 ora 12:00 – 03.11.2026 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (județul Gorj), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județul Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Gorj şi Mehedinţi).”, potrivit hidro.ro .
Ninsori și strat consistent de zăpadă la munte
Vremea se va răci și la altitudini mari, unde precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În Carpații Meridionali, în general la peste 1.700 de metri, se va depune un strat de zăpadă de aproximativ 15–30 de centimetri.
La nivelul întregii zone montane vizate de informarea meteorologică, stratul de zăpadă poate ajunge la 10–30 de centimetri.
Vânt puternic în sudul și sud-vestul țării
Pe lângă ploi și ninsori, meteorologii anunță și intensificări temporare ale vântului. Duminică, 1 noiembrie, și în noaptea de duminică spre luni, vântul va sufla cu viteze de 40–50 km/h în sudul și sud-vestul țării.
La munte, pe creste, rafalele vor ajunge la 60–80 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.






Fii primul care comentează