Elevii care acumulează un anumit număr de absențe nemotivate într-o lună riscă să nu mai primească bursa. Ce reguli se aplică în anul școlar 2026-2027?
Elevii riscă să își piară bursa dacă acumulează prea multe absențe nemotivate. În anul școlar 2026-2027, bursa socială este oferită cu condiția de a fi prezent la școală, iar depășirea limitei stabilite prin metodologie riscă să ducă la pierderea banilor. Regula se aplică și în cazul burselor de merit și tehnologice. Câte absențe nemotivate poate avea un elev înainte de a pierde bursa pentru luna respectivă?
Câte absențe nemotivate poate avea un elev fără să piardă bursa
În cazul în care un elev strânge 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, acesta nu mai primește bursa de merit, bursa socială sau bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă. Așadar, primirea bursei este legată și de numărul absențelor nemotivate acumulate într-o singură lună, nu de întregul an școlar.
Potrivit edupedu.ro, bursa socială are în anul școlar 2026-2027 un cuantum minim de 300 de lei pe lună, dar valoarea acesteia poate fi suplimentată de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale și de alte venituri obținute potrivit legii.
Bursa socială poate fi cumulată cu bursa de merit și cu bursa tehnologică, dar un elev poate beneficia doar de o singură bursă socială din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, chiar dacă îndeplinește mai multe dintre criteriile prevăzute pentru acordarea acesteia.
Există și o condiție legată de situația școlară din anul anterior. Pentru acordarea bursei sociale, elevul trebuie să fi promovat toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar precedent.
De menționat este faptul că bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare, dar pentru vacanța de vară există însă alte reguli referitoare la elevii care au rămas corigenți la mai mult de o disciplină și la cei care au acumulat peste 20 de absențe nemotivate pe parcursul anului.
Cine poate primi bursă socială în anul școlar 2026-2027
Bursa socială reprezintă o formă de sprijin pentru elevii care provin din medii dezavantajate socioeconomic, din grupuri vulnerabile sau care se confruntă cu situații medicale speciale și are rolul de a susține participarea elevilor la activitățile didactice și de a preveni abandonul școlar.
Bursa socială se acordă, în general, la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a elevului. Printre beneficiari se numără elevii proveniți din familii care au un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, calculat pentru ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie. În acest caz se ia în calcul salariul minim net aflat în vigoare la data depunerii cererii.
Bursele sociale medicale, cele destinate elevilor orfani și cele acordate elevilor care urmează cursurile „Școlii din spital” nu sunt condiționate de venit. În cazul burselor sociale acordate din motive medicale, sunt necesare certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist, tip A5, cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar sau de medicul de familie, acolo unde nu există medic școlar.
Există și elevi pentru care acordarea bursei sociale se face automat, fără depunerea unei cereri. Este vorba despre cei proveniți din familii beneficiare de venit minim de incluziune, iar în acest caz, agențiile pentru plăți și inspecție socială transmit inspectoratelor școlare listele elevilor eligibili.
Lista beneficiarilor de burse sociale poate fi refăcută în fiecare lună, la cererea acestora, și poate fi completată cu elevii a căror situație financiară, socială sau medicală s-a modificat pe parcursul anului școlar și care demonstrează că îndeplinesc condițiile necesare.
De asemenea și elevii din unitățile de învățământ particular și confesional pot beneficia de bursă socială dacă sunt școlarizați fără taxe și îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile prevăzute.






Fii primul care comentează