Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Andrei Bordeianu a ajuns în stare GRAVĂ la spital după ce a fost lovit pe motor…

Cunoscutul influencer Andrei Bordeianu a ajuns în spital în urma unui grav eveniment rutier petrecut în Capitală.

Tânărul se afla pe motocicletă, pe care ar fi condus-o cu viteză, spun martorii. La un moment dat, a fost izbit din plin de o șoferiță. Atât autoturismul, cât și motocicleta, au fost grav avariate.

Potrivit Știrilor Kanal D, evenimentul rutier s-a petrecut în apropierea Universității de Agronomie. Din primele informații, o șoferiță ar fi încercat să iasă din curtea Universității de Agronomie fără a acorda prioritate, moment în care motociclistul se deplasa cu viteză din direcția respectivă și nu a mai avut timp să frâneze.

Andrei a fost grav vătămat și transportat de urgență la spital. Șoferița a scăpat doar cu câteva zgârieturi și un atac de panică.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Cine este Andrei Bordeianu
Andrei Bordeianu este un influencer în domeniul sportului și este urmărit de peste 500 de mii de oameni pe rețelele sociale. Acesta se filmează adesea din sala de fitness și transmite informații valoroase din domeniul sportului pe conturile sale de socializare.

Andrei Bordeianu nu este ferit nici de aparițiile TV, întrucât a participat și în cadrul unei emisiuni în urmă cu câțiva ani.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *