Insula Réunion, departament al Franţei în Oceanul Indian, a fost plasată începând de luni dimineaţă sub cod violet, cel mai înalt nivel, din cauza sosirii iminente a unui ciclon de mare intensitate, numit Belal, relatează Reuters.
„O alertă violet intră în vigoare la ora 6:00 dimineaţa (04:00, ora României) – pericol iminent! Rămâneţi în casă şi fiţi informaţi! Nu ieşiţi afară sub nicio formă”, a scris pe X prefectul insulei, Jérôme Filippini.

Gérald Darmanin a făcut, de asemenea, un apel la cea mai mare prudenţă pe X, sfătuindu-i pe locuitorii din Réunion „să nu iasă, să nu călătorească”.
La rândul său, ministrul forţelor armate, Sébastien Lecornu, a anunţat pe X că forţele armate din zona sudică a Oceanului Indian sunt pregătite să intervină în sprijinul forţelor de securitate civile.
Potrivit lui Jérôme Filippini, izolarea care a intrat în vigoare duminică seara în Réunion ar putea dura până marţi dimineaţa.
Directorul interregional al Météo France, Céline Jauffret, a declarat pentru BFMTV că se aşteaptă ca condiţiile meteorologice să se înrăutăţească spre sfârşitul nopţii, deşi această prognoză ar putea să se schimbe în continuare. „Ne aşteptăm ca vântul să ajungă la 200 km/h pe coastă şi la peste 250 km/h în zonele înalte”, a adăugat ea, confirmând că „nivelul de ameninţare este foarte ridicat”.

Fii primul care comentează