BEC a sesizat poliţia în legătură cu încălcarea legii în procesul electoral din diaspora. Unii votanţi şi-au filmat sau fotografiat opţiunea de vot, iar acum riscă dosar penal.
Românii din străinătate s-au prezentat deja în număr mare la urne pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale, însă nu toţi cei care şi-au exercitat dreptul de a pune ştampila pe candidatul favorit au respectat întocmai procedurile legale.
Dosar penal pentru cei care filmează sau fotografiază buletinul de vot
În urma imaginilor şi informaţiilor apărute în spaţiul public, Biroul Electoral Central (BEC) s-a autosesizat şi a cerut Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) să facă cercetări în legătură cu filmarea sau fotografierea buletinelor de vot. Astfel de imagini au fost postate pe reţelele de socializare, iar instituţiile statului avertizezaă că asemenea încălcări ale legii pot fi sancţionate cu dosar penal.
„Având în vedere multiplele sesizări privind persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice înregistrările în mediul online, dezvăluindu-şi opțiunea de vot şi încălcând secretul votului, Biroul Electoral Central atrage atenția asupra caracterului ilicit al acestui comportament. Aceste acțiuni contravin dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora ,,mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept”, a transmis, sâmbătă, BEC.
Peste 150.000 români au votat în diaspora până sâmbătă la ora 12.00
În continuare se subliniază caracterul ilegal al unor astfel de acţiuni şi se arată că sesizările privind astfel de acte au fost şi vor fi transmise către poliţie, care va lua măsurile care se impun.
„Încalcă prevederile art. 11 alin. (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 22D/2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 în condiții de legalitate, egalitate şi integritate, care stipulează că ,„fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă”.
Astfel de acțiuni se circumscriu contravențiilor prevăzute de art. 55 lit. m din Legea nr. 370/2004 şi pot atrage răspunderea contravențională, în condițiile stabilite de legislația în vigoare, sesizările primite fiind transmise către Inspectoratul General al Poliției Române”, se mai arată în comunicatul BEC.
Potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până sâmbătă, la ora 12.00 (ora României) se prezentaseră la urne, în diaspora, peste 157.000 de alegători. Cei mai mulţi au votat în Italia (26.510), Germania (23.393), Marea Britanie (22.521), Spania (20.009), Republica Moldova (19.457) şi Franța (7.218).
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…