Categories: Fără categorie

„De nervi, am…” După 6 luni de la divorț, Valentin Sanfira a recunoscut…

Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul a vorbit pentru prima dată despre perioada care a urmat despărțirii.

Valentin Sanfira a povestit cum a reușit să treacă peste momentele dificile, unde și-a găsit refugiul și ce a învățat din experiența prin care a trecut.

Valentin Sanfira, despre cei aproape opt ani de căsnicie
Artistul spune că, privind în urmă, a ales să păstreze în suflet amintirile frumoase din cei aproape opt ani pe care i-a trăit alături de fosta soție și să meargă mai departe fără să vorbească despre lucrurile care au dus la separare.

„Am învățat că trebuie să păstrez lucrurile frumoase, că am trăit aproape 8 ani de zile frumos, că am amintiri frumoase pe care mi le păstrez toată viața mea în suflet, că fiecare își alege drumul și felul în care vrea să meargă mai departe și că eu sunt fericit și bucuros că Dumnezeu m-a clădit așa, să-mi văd de viața mea. În orice căsnicie există probleme, în orice căsnicie fiecare are dreptatea lui. Dacă îl asculți pe ăla, ai impresia că celălalt e de vină și dacă zic și eu vreo două pe cine ajută? Noi trebuie să ne vedem de cântat, să fim demni, oamenilor să le arătăm partea frumoasă, pentru că fiecare de acasă se confruntă cu probleme.”, a declarat artistul la Antena Stars.

„Am învățat că mă pot vindeca singur”
Valentin Sanfira a vorbit și despre felul în care a trecut peste perioada în care a fost ținta unor comentarii și informații negative apărute în spațiul public. Artistul spune că a citit ceea ce s-a scris despre el și a ales să se raporteze la propria imagine despre sine.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și pentru tot ce mi-a luat. El știe cel mai bine. Am învățat că mă pot vindeca singur. Am citit tot ce s-a scris despre mine, toate negative. Am stat cu mine și am zis: eu nu sunt așa. Ce treabă am eu dacă ei mă văd așa. Atât vreau să le spun că nu am făcut rău nimănui și că lucrurile astea se vor vedea în timp.”

Cum și-a consumat artistul energia după divorț
Munca a fost unul dintre lucrurile care l-au ajutat pe Valentin Sanfira să treacă mai ușor peste perioada dificilă. Artistul a povestit chiar cum și-a transformat energia și nervii în muncă fizică, alături de fratele său.

„Mi-am găsit refugiul prin muncă. Mi-am spart terasa cu picamărul, l-am chemat pe fratele meu, eu cu el. De nervi, am dat, te descarci. L-am ținut pe fratele meu aici o lună, am spart terasă, am spart curtea, am pus piscină. Am cărat la roabe cu el și lucrurile astea m-au ajutat. Eu mi-am amintit cine sunt, eu sunt țăran, știu să muncesc. Țăranul când se certa cu muierea se ducea și spărgea o căruță de lemne.”

Valentin Sanfira a scris cântece în perioada divorțului
Artistul a dezvăluit că în acea perioadă a compus și mai multe cântece, însă nu intenționează să le lanseze. Piesele au rămas pentru el o formă prin care și-a putut descărca toate trăirile.

„Am creat cântece în perioada asta… lasă-le acolo, să cânt ceva mai vesel că e mai bine. Niciodată nu o să le scot, le-am scris acolo să-mi vărs amarul, le las acolo. Mi-am dat seama că cel mai bine să rămân cu lucrurile frumoase.”

„Merg mai departe cu gândul de a-mi crea noi amintiri frumoase”
La șase luni de la divorț, Valentin Sanfira spune că a ales să păstreze în suflet ceea ce a fost frumos și să privească înainte. Artistul vorbește despre dorința de a-și construi noi amintiri și despre importanța sprijinului primit din partea familiei.

„Păstrez în suflet tot ce am trăit și am trăit atâtea lucruri frumoase și merg mai departe cu gândul de a-mi crea noi amintiri frumoase pentru că merit. Indiferent ce se întâmplă între doi oameni frumoși, fiecare merită să fie fericit. Faptul că Dumnezeu mi-a dat atâta putere, faptul că familia și oamenii din jurul meu au fost demni și s-au uitat la mine frumos, când mama mi-a zis: sunt mândră de tine că nu am auzit o vorbă urâtă de la tine, astea sunt lucrurile frumoase.”

BREAKING NEWS

Recent Posts

A tăcut luni întregi și a refuzat să spună ce s-a întâmplat, dar ACUM NU S-A MAI FERIT. Valentin Sanfira, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE despre divorț

Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…

10 ore ago

ȘOC! Încă un general găsit mort…

Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…

10 ore ago

S-a DECIS! Se dă a doua ALOCAȚIE! Este plătită ZILNIC pentru copiii…

Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…

11 ore ago

Decizie ȘOC! Horațiu Potra și Călin Georgescu au…

Procesul în dosarul în care fostul mercenar Horaţiu Potra, fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin…

11 ore ago