O femeie de 77 de ani și-a pierdut viața într-un eveniment rutier produs în comuna Bolotești, județul Vrancea. Bătrâna a fost lovită de un autoturism pe DN 2D.
Un grav eveniment rutier s-a produs luni seară, 2 noiembrie 2026, în comuna Bolotești, județul Vrancea. O femeie în vârstă de 77 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada. La volanul mașinii se afla un bărbat de 36 de ani, din județul Bacău.
Evenimentul rutier a avut loc luni, 2 noiembrie 2026, în jurul orei 18:34, pe DN 2D, în comuna Bolotești, județul Vrancea. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, un bărbat de 36 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe DN 2D, când ar fi acroșat o femeie de 77 de ani, din localitate.
Din primele verificări efectuate de polițiști, femeia s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis, în afara marcajului pietonal.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni extrem de grave, iar Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost alertat prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 18:33, iar la locul solicitării a fost trimisă imediat o ambulanță cu asistent medical.
La sosirea echipajului medical, femeia de 77 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul la fața locului.
Șoferul de 36 de ani a fost testat cu aparatul etilotest
În urma evenimentului rutier, polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili circumstanțele în care femeia de 77 de ani a fost acroșată de autoturism. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani din județul Bacău, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a transmis că cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Vrancea, potrivit monitoruldevrancea.ro.
La rândul său, Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a confirmat că echipajul medical nu a mai putut salva femeia. „La locul evenimentului, echipajul medical a identificat o femeie în vârstă de 77 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul medical fiind nevoit să declare decesul la fața locului”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.






Fii primul care comentează