Press "Enter" to skip to content

Accident de proporții! Peste 20 de persoane au pierit în urma impactului

În ultima perioadă au avut loc o mulțime de tragedii, mai ales pe soșele. Aflăm acum că a fost întregistrat un accident de proporții, în urmă căruia peste 20 de persoane au pierit în urma impactului, iar mai bine de 30 dintre călători au fost răniți grav.

Accident mortal în Egipt

Un autobuz de pasageri a lovit un camion oprit pe o autostradă din Egipt. Mai exact, impactul puternic a avut loc pe un drum pustiu din provincia sudică Minya, în timp ce șoferul camionului schimba schimba cauciucurile pe marginea drumului, când a fost lovit de o altă mașină.

În urma impactului, cel puțin 23 de persoane au murit, iar 30 au suferit răni grave. Echipajele de salvare au ajuns la timp la fața locului, după ce martorii au sunat după ajutoare, dar se pare că nu au mai putut face nimic pentru unii dintre pasageri. Unii dintre ei au rămas prinși între fiarele mașinii și cu greu au fost descarcerați.

Persoanele decedate și cele rănite au fost transferate la spitalul specializat Mallawi din Minya din Egiptul Superior pentru îngrijri, unele fiind în stare extrem de gravă. Conform primelor informații, răniții prezentau fracturi osoase, suspiciuni de fracturi ale coloanei vertebrale, contuzii, hemoragii şi vânătăi, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Hossam Abdel-Ghafar.

Șoferul autobuzului ar fi vinovat

Nu se cunoaște cauza exactă a accidentului dar, din primele informații, se pare că autobuzul se deplasa cu o viteză extrem de mare și a lovit spatele camionului parcat pe marginea drumului pentru reparații. A fost deschisă o anchetă în acest sens, pentru a se stabili cauzele exacte ale celor întâmplate.

”Şoferul camionului s-a oprit pe marginea drumului pentru a schimba o anvelopă când a fost lovit din spate de autobuz, care avea aproximativ cincizeci de pasageri la bord”, se arată în comunicatul de presă al guvernatului.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page