Press "Enter" to skip to content

Accident cumplit în Vâlcea: mașină căzută de pe un pod. Trei tineri erau în autoturism

Un accident deosebit de grav a avut loc luni, 2 septembrie, în Vâlcea, acolo unde o mașină cu 3 tineri la bord a căzut de pe un pod.

O mașină cu 3 tineri la bord a fost implicată într-un grav accident petrecut pe raza județului Vâlcea. Autoturismul a căzut de pe un pod aflat la mare înălțime. Ce s-a întâmplat cu pasagerii.

O mașină cu 3 tineri la bord a plonjat de pe un pod, în Vâlcea. Ce s-a întâmplat cu pasagerii

Accidentul din Vâlcea s-a petrecut după orele prânzului. O mașină aflată în deplasare în zona comunei Olanu a căzut de pe un pod. La bordul vehiculului se aflau 3 tineri.

Din datele venite de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea aflăm că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei. La un moment dat, șoferul de 21 de ani a pierdut controlul asupra volanului.

S-a întâmplat asta tocmai când tânărul se pregătea să intre pe un pod. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă (ISU) Vâlcea precizează că două dintre victime au fost găsite încarcerate.

Tinerii au fost extrași de echipajul de descarcerare şi predați echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Judeţean. Cei de la SMURD Drăgășani anunță că au monitorizat a treia victimă.

E vorba de șoferul mașinii care a căzut de pe pod. Acesta urmează a fi transportat la UPU Valcea. Pompierii vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

”S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani și Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt), cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism și au rezultat trei victime, dintre care două încarcerate”, anunță ISU Vâlcea, conform Observator.

Accident grav și în Dolj. Trei mașini implicate, 2 răniți

Luni, tot în Oltenia, 2 bărbați au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în afara localitaţii Radovan. În evenimentul de pe șosea au fost implicate 3 mașini.

Polițiștii spun că o mașină condusă de un bărbat de 31 de ani nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers. El a intrat în coliziune cu un autoturism condus în faţa sa, în aceeaşi direcţie de deplasare, de un bărbat de 72 de ani, din Poiana Mare.

Dată fiind coliziunea puternică, autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, a fost aruncat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Radovan. În urma impactului, șoferul de 72 de ani şi un bărbat de 49 de ani, din Goieşti, pasager în autoturismul condus de acesta au necesitat îngrijiri medicale. Au fost transportaţi la spital conştienţi şi cooperanţi.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page