Press "Enter" to skip to content

A murit un mare Român… Ce pierdere imensă! Dumnezeu să-l odihnească în pace

Doliu la TNB. Actorii României sunt în lacrimi!

A murit Ioan Onisei. Anunțul despre decesul directorului interimar de la TNB a fost făcut joi, 3 februarie 2022, de senatorul Lucian Romașcanu, pe o rețea de socializare.

Ioan Onisei a încetat din viață la vârsta de 68 de ani. A ocupat funcția de director adjunct al Teatrului Național București din anul 2014, iar interimatul a fost preluat în septembrie 2021, după ce actorul Ion Caramitru a încetat din viață.

Tristul anunț a fost făcut de Lucian Romașcanu, într-o postare pe pagina de Facebook. Redăm mai jos mesajul integral:

„Acum am primit o veste tristă, una din prea multele care au venit din lumea culturii în ultima vreme…

Ioan Onisei, directorul general interimar al Teatrului Național, a plecat dintre noi.

Jurist de profesie a fost un mare susținător al culturii în diversele poziții pe care, cu onoare, le-a ocupat: deputat, vicepreședintele CNA, director general adjunct al TNB de peste 7 ani.

A participat, cu discreție și profesionalism, la succesele TNB, fiind umbra ubicuă a altui mare dispărut, Ion Caramitru.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, a transmis senatorul pe rețeaua de socializare.

Ioan Onisei s-a născut la data de 4 ianuarie 1954 la Piatra Neamț și obținuse diplomă de licență în cadrul Facultății de Drept al Universității București.

Între anii 1992-1996 a fost președinte al Consiliului Județean Neamț, secretar general al Asociației Preşedinților Consiliilor Județene, preşedinte al Delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei în anul 1994.

De asemenea, Ioan Onisei a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii și a fost deputat între anii 2000-2004.

În perioada 2007-2012 a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului – CNA.

Totodată, în anul 2014, a făcut echipă cu actorul Ion Caramitru.

Cu doar o lună în urmă, la data de 4 ianuarie 2022, directorul interimar la Teatrului Național București își aniversare vârsta de 68 de ani, potrivit antena3.ro.

More from Fără categorieMore posts in Fără categorie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page