Un incendiu a avut loc duminică după-amiaza în orașul Călan, județul Hunedoara.
Alarma s-a dat după ce un apartament de la etajul patru al blocului a luat foc. Apartamentul a fost cuprins de fum, la fel și casa scării. Din păcate, femeia din apartamentul unde a izbucnit focul, în vârstă de 89 de ani, a murit, în timp ce 12 persoane, printre care și un copil, s-au autoevacuat.
În urma apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului au intervenit pompierii de la subunitățile din Bretea Română și Hunedoara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o autospecială de primă intervenție și comandă. Doar că focul deja se extinsese până la acoperișul blocului și se manifesta violent, fiind trimise la fața locului și echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În cele din urmă, pompierii au reușit să lichideze incendiul, care s-a soldat cu moartea unei femei, găsită carbonizată în interiorul apartamentului. Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic din bucătăria apartamentului.
Însă o anchetă este acum în desfășurare, prin care autoritățile să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incendiul.






Fii primul care comentează