Economica.net a obţinut proiectul de OUG care reglementează acordarea tichetelor sociale pentru categorii vulnerabile de populaţie, în contextul creşterii semnificative a preţurilor la utilități și la bunurile de consum. Printre categoriile de populaţie eligibile să primească tichete sociale pentru alimente de bază şi mese calde se numără pensionarii şi oamenii cu dizabilităţi care au venituri nete lunare proprii mai mici sau egale cu 1.500 de lei, dar şi oamenii fără adopost.
Sintetic, mai multe categorii de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială sau risc de sărăcie extremă, printre care pensionarii şi persoanele cu handicap mediu, accentuat sau grav, ale căror venituri nete lunare proprii sunt de cel mult 1.500 de lei, dar şi persoanele fără adopost şi cele care au ajutor social, vor primi de la guvern tichete sociale pe suport electronic.
Tichetul social are valoare nominală de 250 lei şi se distribuie o dată la două luni categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus (puteţi citi mai jos lista completă a beneficiarilor eligibili).
Tichetul social este valabil începând cu data de 1 iunie 2022 până la data de 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale, pe baza actului de identitate. Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va ateste identitatea acestora, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Iată, in extenso, ce prevede proiectul de OUG prin care guvernul acordă tichete sociale pentru produse alimentare şi mese calde oamenilor afectaţi de sărăcie extremă.
Cine vor fi beneficiarii voucherelor sociale, acordate de guvern
Beneficiază de sprijin material sub formă de tichetele sociale, emise pe suport electronic, următoarele categorii de persoane și familii:
Important
Nu beneficiază de tichetele sociale acordate de guvern persoanele care aparţin categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus, care la data acordării sprijinului se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private, conform proiectului de OUG, consultat de Economica.net.
Nu se consideră venituri care se iau în calcul la stabilirea pragurilor de venituri enumerate de Economica.net mai sus:
Valoarea nominală a tichetelor sociale
Tichetul social are valoare nominală de 250 lei şi se distribuie o dată la două luni categoriilor de beneficiari, enumerate de Economica.net mai sus.
Tichetul social este valabil începând cu data de 1 iunie 2022 până la 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Sumele existente pe tichetul social electronic trebuie folosite (cheltuite) până la 31 decembrie 2022, se arată în proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Tichetul social se încadrează în categoria beneficiilor de asistență socială.
Tichetul social este asimilat biletelor de valoare şi se acordă pe suport electronic.
Ce veţi putea cumpăra cu sumele acordate de guvern sub formă de tichetele sociale
Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite de beneficiari doar pentru achiziţia produselor alimentare și plata meselor calde. Aceste tichete nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.
Cum veţi plăti cu sumele aflate pe tichetul social electronic
Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate.
Fac excepţie de la această regulă persoanele fără adăpost care vor prezenta un document eliberat de autoritățile publice locale care va atesta identitatea acestora.
Cum ajung tichetele la beneficiari
Transmiterea tichetelor sociale pe suport electronic se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin serviciile Poştei Române.
Fiecare tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde este valabil numai dacă are înscris numărul cu care a fost înseriat de către unitatea emitentă și va conține următoarele informații înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod pe acesta:
Important
Sumele acordate de guvern sub formă de vouchere nu se impozitează şi pentru ele nu se plătesc contribuţii sociale.
Sprijinul material acordat categoriilor de persoane vulnerabile este asimilat prestaţiilor sociale prevăzut de legislația în vigoare nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare și nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 226/2021 , cu modificările ulterioare.
Sumele acordate de executiv pe tichetele sociale pentru alimente şi masa caldă nu se impozitează şi nu reprezintă bază de calcul pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate sau contribuția asiguratorie pentru muncă, se arată la alineatul 5 al articolului 1 din proiectul de OUG consultat de Economica.net.
Bugetul programului: 4 miliarde de lei, parţial din fonduri externe nerambursabile.
Bugetul tichetelor sociale pe suport electronic pentru perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022 se ridică la 4 miliarde de lei cu surse de finanțare asigurate parțial din fonduri externe nerambursabile și parțial din bugetul de stat, se mai arată în proiectul de OUG, consultat de Economica.net.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…