Președintele Nicușor Dan susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, marți seara, la ora 19:00. Șeful statului nu a oferit un termen pentru prezentarea raportului privind alegerile prezidențiale anulate din decembrie 2024, însă a precizat că tabloul mai amplu al acestui episod sensibil pentru democrația din România are legătură cu războiul hibrid dus de Rusia în Europa, inclusiv în România.
UPDATE Principalele declarații ale lui Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni. „Cred că am luat cele mai bune decizii”
Președintele Nicușor Dan a încercat să explice care ar fi fost pericolele pentru România dacă ar fi luat alte decizii decât cele pe care le-a luat în ultimele luni, în ciuda nemulțumirii pe care e posibil să o fi provocat în rândul publicului care l-a votat la alegerile din 2025.
„Eu sunt aceeași persoană pe care oamenii au votat-o. Desigur, față de contextul politic în care ne-am aflat, cred că am luat cele mai bune decizii, din perspectiva mea, având două sau trei obiective în minte. Mai precis, am promis să păstrez direcția pro-occidentală și că voi păstra stabilitatea financiară a țării”, a explicat președintele României.
Cu privire la raportul promis cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, Nicușor Dan nu a oferit indicii cu privire la momentul când acest raport va fi prezentat public. „Voi rezuma pe scurt. Unu: a fost o neregulă evidentă financiară. Un candidat a anunțat zero cheltuieli de campanie, dar sunt sume consistente care au fost folosite în mod evident. Investigațiile sunt în curs pe urma banilor.
Doi: pe chestiunea interferenței cu Rusia, procurorul general a prezentat dovezi în acest sens. Trei: tabloul general este mult mai amplu, în România și în Europa există un război hibrid, dus de Federația Rusă, cu sute de exemple de sabotaje, cu mii de atacuri cibernetice, cu campanii de dezinformare dovedite. Când o să avem raportul, îmi doresc ca acest tablou general să fie prezentat”, a răspuns Nicușor Dan unei întrebări puse de jurnaliștii prezenți la Cotroceni.
Prezentăm mai jos principalele declarații ale președintelui Nicușor Dan făcute înainte de sesiunea de întrebări:
– Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice. A fost o perioadă dificilă pentru români, un an cu nivelul de trai care a scăzut, apoi a continuat să scadă și o incertitudine pe care dezbaterile inutile, multe ale partidelor a generat-o.
– A fost o perioadă în care am pierdut timp prețios noi toți, o perioadă emoțională. Și tocmai pentru că a fost o perioadă foarte inflamată au fost lucruri pe care nu le-am spus. E un moment în care cu mai puțină emoție să ne uităm la poza de ansamblu și să ne uităm în viitor.
Cele patru întrebări la care și-a propus președintele Dan să răspundă:
– Voi răspunde în esență la patru întrebări. Prima: Care e situația financiară și de ce e crucială evaluarea agențiilor de rating
– A doua: De ce și deși am toată simpatia pentru simpatizanții AUR aducerea AUR la guvernare ar fi însemnat o prăbușire economică și afectare a securității statului
– A treia: de ce alegerile anticipate ar fi dus la o prăbușire economică rapidă
– A patra: de ce e o iluzie că PNL și USR, cu scorul din Parlament, dacă ar fi avut sprijinul președintelui, ar fi putut guverna fără PSD
Declarații despre respingerea AUR de la guvernare:
– Am toată simpatia pentru simpatizanții AUR. Înțeleg foarte bine ce înseamnă să fii revoltat pe statul român. Acesta este principalul motiv pentru care simpatizanții AUR simpatizează AUR.
– Dar dacă ești partid politic care reprezinți milioane de oameni, nu mai e suficient să protestezi. Trebuie să dai garanția oamenilor de a da senzația că ești credibil, știi unde vrei să ajungi.
– AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară.
– Nu trebuie să demonstrez că AUR este un partid populist. Este suficient ca piața financiară să te numească populist și să se comporte ca atare, și asta e situația.
– AUR nu reprezintă încredere. Nu este sigur că într-o situație de criză, AUR ar fi putut să mențină direcția. AUR este un partid izolaționist, spune că nu-l interesează relațiile cu partenerii României.
– O prezență AUR la guvernare face ca partenerii noștri să își pună întrebarea legitimă dacă România va continua să își respecte angajamentele pe care și le-a asumat.
Anticipatele ar fi dus la prăbușirea economică:
– Întrebarea trei, de ce anticipatele ar fi dus la prăbușirea economică: Se bazează pe tot ce am spus mai devreme. Din nou, ce face o agenție de rating este să spună investitorului care este riscul de a investi într-o țară. Să spunem că suntem analist la o agenție de rating și suntem o țară care mai are 4-5 luni cu un guvern și partidele se vor înjura și mai abitir ca până acum, care mai avem un partid cu 40% în sondaje și s-a certat cu toată lumea, intern, extern, parteneri, bănci, țara se împrumută cu 150 miliarde lei pe an și tu analist de investiții tre să recomanzi unui investitor dacă să investească în țara respectivă sau să se reorienteze în altă parte în lumea largă. Care credeți că ar fi fost răspunsul pe care l-au și sugerat în evaluări?
De ce este o iluzie că PNL și USR ar fi putut să guverneze fără un dialog cu PSD:
– De ce e o iluzie că PNL și USR, în configurația politică actuală din Parlament, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD chiar dacă președintele i-ar susține?
– Mulți dintre românii care susțin PNL și USR m-au votat, votul lor a fost decisiv pentru a ajunge în poziția asta și le voi fi tot timpul recunoscător.
– În linii mari, poziția lor este că cea mai bună soluție de guvernare este PNL-USR. Ei mai spun că PSD e un partid nociv, își protejează clientela. Dar ei mai spun, dacă președinte ar fi susținut cu adevărat PNL și USR, partidele astea ar fi azi la guvernare.
– Asta e complet fals! Pentru că pur și simplu 30% e mai mic de 50%. Niciun președinte din nicio țară democratică nu poate să suplinească diferența între 30% și 50%. Ăsta este răspunsul foarte, foarte simplu.
– S-a mai spus că președintele putea să împiedice moțiunea de cenzură. Același răspuns, niciun președinte, în nicio țară democratică, nu poate să împiedice un partid să acționeze.
Răspuns cu privire la activitatea procurorilor-șefi:
– Procedura de numire a procurorilor șefi a fost prevăzută de lege, nu sunt procurorii propuși de PSD, cu unii care s-au înscris într-o procedură de concurs. Față de situația din Ministerul Public, cred că alegerea este una bună.
– Cred că există, intuitiv, o dinamizare a activității parchetelor. Au trecut cele șase luni, o să vedem rezultatele pe care le au, aștept un raport al activității lor.
Știrea inițială. Președintele Nicușor Dan a precizat, pe pagina sa de Facebook, că va discuta „despre provocările ultimelor luni și prioritățile pentru perioada următoare”.
Raportul despre alegerile anulate, pe agenda conferinței de la Cotroceni:
Se așteaptă ca liderul de la Cotroceni să prezinte noi date din raportul promis privind alegerile prezidențiale din 2024, anulate de Curtea Constituțională între primul și al doilea tur de scrutin. Șeful statului a fost întrebat de jurnaliști, săptămâna trecută, la Parlament, dacă raportul este gata și dacă va fi prezentat până la sfârșitul anului. Nicușor Dan a răspuns că va face o conferință de presă în această săptămână, fără să indice când va fi făcut public raportul. De la preluarea mandatului, liderul de la Cotroceni a promis, în mai multe rânduri, că va prezenta documentul opiniei publice.
Curtea Constituțională a anulat, în 6 decembrie 2024, alegerile prezidențiale în care se calificaseră Călin Georgescu și Elena Lasconi, după ce a primit un raport de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care sugera implicarea Rusiei.
Prima conferință de presă după instalarea Guvernului Luca Niculescu:
Președintele Nicușor Dan va face radiografia momentului, marți seară, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Este prima conferință de presă organizată de președinte la Palatul Cotroceni după instalarea Guvernului Luca Niculescu. Conferința de presă de marți are loc la o zi după vizita la București a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi lideri au discutat despre securitatea din regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina și a consolidării cooperării europene în domeniul apărării.
Nicușor Dan: Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina:
Șeful statului român a precizat, după întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, că numeroasele incidente de la Marea Neagră, dar și acțiunile de sabotaj și atacurile cibernetice sunt „parte a unui război hibrid al Rusiei”. „În perioada recentă, am avut numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina”, a scris șeful statului pe Facebook.
La finalul lunii octombrie, SRI a anunțat că a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov. În dialogul cu președinta Comisiei Europene, șeful statului a reafirmat și solidaritatea cu Ucraina și susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei. Președintele a arătat că România va primi încă 10 milioane de euro pentru operațiunile de căutare și salvare în Marea Neagră, ceea ce va ajuta la salvarea de vieți omenești. „Tot acest sprijin înseamnă mai multă siguranță în regiune și mai multă protecție pentru cetățenii noștri. Marea Neagră este importantă nu doar pentru România, ci și pentru Europa, deoarece este o zonă semnificativă în comerțul global și în securitatea întregului continent, inclusiv din punct de vedere energetic. În plus, nu putem să vorbim de o pace stabilă în Ucraina și de un mod eficient de a reconstrui Ucraina fără o Mare Neagră sigură”, a apreciat Nicușor Dan.






Fii primul care comentează