Categories: Fără categorie

Vasile este bărbatul găsit ÎNGROPAT în pădurea din…

Vasile Marian Cica, un bărbat dat dispărut din august 2022, a fost găsit îngropat într-o zonă împădurită din apropierea satului Steminoasa, județul Vâlcea.

Bărbatul era din comuna Crețeni și fusese dat dispărut în august 2022. Anchetatorii au stabilit însă că ar fi fost victima unei crime, notează asingorj.

O anchetă a scos la iveală scenariul teribil

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea au continuat cercetările în cazul dispariției, iar probele strânse în timp au conturat ipoteza unei crime.

Potrivit anchetatorilor, cineva i-ar fi luat viața bărbatului în august 2022, iar trupul său ar fi fost transportat și ascuns ulterior într-o zonă împădurită din apropierea satului Streminoasa, la mai puțin de 50 de kilometri de Târgu Logrești, județul Gorj.

Anchetatorii susțin că, în vara anului 2022, concubina victimei, în prezent în vârstă de 37 de ani, ar fi început o relație cu un alt bărbat, care are acum 32 de ani.

Într-una dintre nopțile lunii august 2022, suspectul s-ar fi deplasat la locuința victimei. Potrivit probelor administrate de anchetatori, acesta ar fi atacat-o pe victimă și i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un ciocan în zona capului.

[Sursa: AS în Gorj]

Ulterior, trupul bărbatului ar fi fost transportat și ascuns într-o zonă împădurită din apropierea satului Streminoasa.

Trupul fără viață, identificat după aproape patru ani

După o anchetă complexă, polițiștii au reușit să identifice trupul bărbatului și să strângă probe cu privire la împrejurările în care s-ar fi produs fapta.

Miercuri dimineață, 26 august 2026, bărbatul în vârstă de 32 de ani suspectat de comiterea crimei a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.

BREAKING NEWS

Recent Posts

A fost ARESTAT! Vladimir Putin es…

Situația devine tot mai complicată pentru regimul lui Vladimir Putin, pe măsură ce atacurile Ucrainei…

16 minute ago

Cine este autorul atacului armat de la Cracovia

Echipa de presă a sediului Poliției Provinciale din Cracovia a declarat că autorul atacului armat…

20 de minute ago

Aurora și Săndel Mihai au anunțat după 28 de ani de căsnicie: „Eu nu aveam ce trebuie…

Cei doi artiști au vorbit cu sinceritate despre copilăria lor și cum s-au cunoscut în…

23 de minute ago

A murit fostul senator!

Jay Rockefeller s-a stins din viață. Lumea politică americană este în doliu după moartea lui…

25 de minute ago

Ursula von der Leyen, lovitură dură pentru Vladimir Putin: „Îl vom l…

După mai multe sancțiuni de negocieri intense, țările UE au fost de acord să impună…

31 de minute ago

Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și…Bianca se va enerva teribil

Gabriella a reacționat după ce Prințul Marco a publicat un nou videoclip pe TikTok! Gestul…

37 de minute ago