Tribunalul Uniunii Europene a decis să respingă cererea Dianei Șoșoacă de suspendare a ridicării imunității parlamentare. Instanța a decis că motivele nu sunt întemeiate.
La finalul lunii aprilie, Parlamentul European a decis să îi ridice Dianei Șoșoacă imunitatea parlamentară. Șefa S.O.S România a solicitat ca această hotărâre să fie suspendată. Totuși, Tribunalul Uniunii Europene a respins această solicitare.
Motivele invocate de Diana Șoșoacă au fost considerate neîntemeiate.
Potrivit G4 Media, Savvas Papasavvas, vicepreședintele Tribunalului Uniunii Europene, a respins cele cinci motive invocate de Diana Șoșoacă prin care solicita suspendarea deciziei Parlamentului European, considerându-le drept neîntemeiate. Autoritățile române au solicitat, pentru o serie de fapte presupus penale, făcute între 2021 și 2025, ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă. Parlamentul European a votat această măsură pe data de 28 aprilie 2026.
Printre altele, Diana Șoșoacă este acuzată de agresarea unor jurnaliști italieni și de declarații pe care le-a făcut atunci când ocupa funcția de senator al României, dar și atunci când a obținut funcția de membră a Parlamentului European.
Există o singură declarație pentru care europarlamentarii au decis să mențină imunitatea. Mai precis, una pe care Diana Șoșoacă a făcut-o în anul 2025, pe 11 februarie, în plenul Parlamentului European, considerând că respectiva declarație a fost făcută în exercitarea mandatului său.
Diana Șoșoacă a fost implicată într-un accident auto în București.
În urmă cu câteva zile, Diana Șoșoacă a fost implicată într-un accident auto. Evenimentul rutier a avut loc în Sectorul 6 din București, pe Bulevardul Iuliu Maniu. Mașina în care se afla Diana Șoșoacă a fost lovită din spate de un alt vehicul. În momentul în care s-a produs accidentul, Diana Șoșoacă era pasager și stătea pe locul din dreapta.
Diana Șoșoacă a fost transportată la Spitalul Universitar ca să i se facă mai multe investigații medicale.
La doar câteva zile după acest eveniment, Diana Șoșoacă a fost din nou în centrul atenției. De data aceasta, a dansat hora într-o piscină, în cadrul Academiei de Vară S.O.S.
Brânza maturată, mai ales cea veche și tare, conține adesea un nivel ridicat de sare,…
Detaliul tulburător ieșit la iveală după evenimentul feroviar din Galați Au apărut noi detalii despre…
Ce se întâmplă în aceste momente cu femeia. De mai mulți ani, cea care i-a…
Mai mulți urși au fost surprinși, sâmbătă dimineața, în timp ce se deplasau pe carosabil,…
În fiecare zi, milioane de dispozitive electronice sunt aruncate în mod obișnuit, fără ca majoritatea…
Mai multe drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Nu doar drone, ci și…