Categories: Fără categorie

Un bebeluș de doar 2 luni, MORT după ce fost hrănit cu lapte de…

Durere fără margini într-o familie din Constanța. Un bebeluș de doar 2 luni a murit după ce s-ar fi înecat cu lapte, spune mătușa copilului. Părinții l-au găsit pe micuț fără suflare, în patul său.

Potrivit mătușii copilului, acesta era sănătos și nu avea alte probleme de sănătate. Prima bănuială a familiei este că s-ar fi înecat cu lapte, scrie Ziua de Constanța.

Tragedia a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, pe strada Labirint din municipiul Constanța. Micuțul în vârstă de doar două luni a fost găsit fără suflare de către părinții săi, în pătuț. Medicii au fost chemați de urgență la fața locului, unde i-au aplicat manevre de resuscitare copilașului. Din nefericire, acesta intrase deja în stop cardio-respirator și a decedat.

„Minorul nu prezenta urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost preluat în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, spune Andreea Ambroze, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.

Ce spune mătușa copilului
Mătușa copilului susține că părinții i-ar fi dat să mănânce lapte, iar acesta s-ar fi înecat. De asemenea, micuțul era sănătos și nu suferea de alte boli.

„S-a trezit dimineața și s-a uitat la băiat. Băiatul era mort și a sunat la ambulanță. Nu avea probleme de sănătate, era sănătos. Nu era bolnav. Probabil s-a înecat cu mâncare. Lapte i-a dat să mănânce”, a spus mătușa.

Trupul neînsuflețit al micuțului a fost preluat în vederea autopsiei pentru stabilirea exactă a decesului.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Nu mai ține geamul rabatat cu orele când e frig! Câte minute trebuie să aerisești casa ca să nu pierzi căldura

Chiar și în sezonul rece, aerisirea locuinței rămâne esențială pentru sănătatea mediului din casă. Aerul…

59 de minute ago

Un bărbat a MURIT după ce a fost mușcat de…

Un bărbat în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața după ce a fost…

o oră ago

BREAKING! S-a stins din viață Corneliu Costinescu, fostul vicepreședinte al…

Corneliu Costinescu, fostul vicepreședinte al Federației Române de Fotbal, s-a stins din viață chiar în…

o oră ago

ULTIMELE CUVINTE rostite de femeia care și-a pierdut viața la supermarketul din Galați: „Te rog frumos să…

O femeie în vârstă de 58 de ani și-a pierdut viața în timpul serviciului la…

o oră ago

Se dau ceasurile înapoi MAI DEVREME! România trece la ora de iarnă în data…

România va trece și în 2026 la ora de iarnă, alături de majoritatea țărilor europene.…

2 ore ago