Actorul american Stacy Keach, unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de teatru şi film ai generaţiei sale, a încetat din viață marţi, la vârsta de 85 de ani.
Keach s-a stins din viaţă la locuinţa sa din Magdalenka, Polonia „după o luptă lungă şi dificilă cu o afecţiune cardiacă gravă şi insuficienţă cardiacă”, a anunţat soţia sa, Malgosia Tomassi Keach, într-un comunicat. Actorul se confruntase şi anterior cu probleme serioase de sănătate, suferind un atac de cord în iunie 2017, în timp ce se afla pe scenă, la Chicago, potrivit AP News.
Keach a părăsit această lume la 85 de ani, lăsând în urmă o carieră de peste cinci decenii, în care a alternat rolurile de teatru cu cele din film şi televiziune.
Considerat un remarcabil interpret al operelor lui William Shakespeare şi apreciat de regizori importanţi, printre care John Huston, Keach va rămâne în primul rând chipul detectivului Mike Hammer, personajul fictiv creat de scriitorul Mickey Spillane.
Actorul nu s-a limitat însă la acest rol, construindu-şi o filmografie diversă. A interpretat personaje dramatice şi controversate, a urcat pe scenă în producţii shakespeariene şi a devenit o voce familiară pentru publicul televiziunilor americane, inclusiv ca narator al emisiunii „World’s Most Amazing Videos”.
Nominalizare la premiile Tony şi roluri memorabile pe Broadway
Printre rolurile sale importante se numără cel al colonelului nebun din filmul „The Ninth Configuration”, apariţia în drama „Nebraska”, regizată de Alexander Payne şi nominalizată la Oscar, precum şi rolul arhiepiscopului Kevin Kearns din serialul poliţist „Blue Bloods”. Într-una dintre apariţiile sale recente, în filmul „Jay Kelly”, Keach l-a interpretat pe tatăl personajului jucat de George Clooney.
Cariera sa a inclus şi numeroase succese teatrale. A fost nominalizat la premiile Tony pentru interpretarea lui Buffalo Bill în piesa „Indians” şi l-a interpretat pe Edmund în „Regele Lear”, alături de Lee J. Cobb. A mai apărut pe Broadway în producţii precum „The Kentucky Cycle”, „The Country Wife” şi „Other Desert Cities”.
Condamnarea care i-a pus cariera în pericol
Unul dintre cele mai dificile momente ale vieţii sale a avut loc în 1984, când a fost arestat în Marea Britanie pentru tentativa de introducere de substanțe interzise în ţară.
Condamnarea şi perioada petrecută în închisoare au pus în pericol cariera actorului, însă acesta a reuşit să revină în atenţia publicului.
Primul său rol după eliberare a fost în filmul de televiziune „Intimate Strangers”, produs de CBS, în care a jucat alături de Teri Garr. Producţia s-a numărat printre cele mai urmărite filme de televiziune ale sezonului 1985-1986.
Ulterior, Keach a revenit în rolul lui Mike Hammer în „The Return of Mickey Spillane’s Mike Hammer”.
Succesul filmului a contribuit la reluarea serialului „Mike Hammer”, inclus în grila CBS pentru sezonul 1986-1987.
Interpretarea sa a devenit una dintre cele mai cunoscute versiuni televizate ale detectivului creat de Mickey Spillane.
Autostrada groazei a fost redeschisă pe ambele sensuri. După dezastrul de pe autostrada Trakia din…
Daniela din „Casa Iubirii” a împlinit 21 de ani și a avut parte de o…
Autor: Laura Macovei Publicat: 11 nov 2026 Actualizat: 11 nov 2026, 09:57 Un foc puternic…
Semifinala Asia Express a avut loc marți, 10 noiembrie. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au…
Bruneta a făcut declarații neașteptate despre căsnicia cu Daniel Niculescu. Recent, Andreea Tonciu a făcut…
Nicușor Dan, președintele României, a declarat marți, de la Palatul Cotroceni, că alegerile anticipate ar…