Fostul președinte și premier rus, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, continuă seria mesajelor de amenințare la adresa altor țări din Europa.
Medvedev avertizează că Armenia s-ar putea confrunta cu „scenariul ucrainean” în cazul în care își continuă apropierea de Occident. „Cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla Armeniei este să se transforme într-o nouă Ucraină”, a declarat Medvedev.
Pe fondul apropierii tot mai mari a Armeniei de Occident, Rusia a început să discute posibilele consecințe ale unui astfel de curs și să facă paralele cu scenariul ucrainean, potrivit RBC Ukraine.
Medvedev: Vor fi „consecințe negative” pentru Armenia
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei acuză actuala conducere a Armeniei că a ales în mod deliberat o direcție diferită pentru dezvoltarea țării.
Medvedev consideră că o astfel de politică ar putea avea consecințe negative pentru republică. „Actuala conducere a Armeniei consideră că este oportun să se schimbe direcția dezvoltării sale. Sunt sigur că nici acest lucru nu va duce la nimic bun”, a spus Dmitri Medvedev.
Armenia nu ascultă de directivele lui Putin
În septembrie, dictatorul rus Vladimir Putin și prim-ministrul armean Nikol Pașinian s-au confruntat public cu privire la cursul politicii externe a Erevanului. Putin a îndemnat puterea de la Erevan să aleagă între UE și Uniunea Economică Eurasiatică și a avertizat asupra posibilelor consecințe pentru apartenența Armeniei la blocul european.
Pașinian a declarat că legea care inițiază procesul de aderare la UE nu încalcă obligațiile Armeniei față de Rusia și Uniunea Economică Eurasiatică.
Referendum pentru direcția europeană a Armeniei?
Pe fondul acestei schimbări de direcție, Moscova a introdus restricții comerciale și sancțiuni pentru mai multe produse armene și i-a cerut premierului Pașinian organizarea unui referendum privind orientarea viitoare a țării.
În paralel, autoritățile de la Erevan au anunțat că vor să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și analizează achiziții din Azerbaidjan, Turcia și Iran, pentru a reduce dependența de importurile din Rusia.






Fii primul care comentează