Marian, un tânăr de 19 ani din Maramureș, a murit la muncă, în Italia. Băiatul culegea roșii pe un câmp și nu a mai putut fi salvat.
Duminică, pe data de 2 august, Marian s-a stins din viață. Tânărul de 19 ani, originar din Maramureș, se afla la cules de roșii pe un câmp din Stagno Lombardo, la doar doi kilometri de râul Po, relatează portalul italian de știri Cremonaoggi.it. În timp ce muncea, lui Marian i s-a făcut rău. Colegii și proprietarul fermei au sesizat autoritățile, iar la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje.
Marian a fost transportat cu elicopterul la spital, dar nu a mai putut fi salvat. Potrivit primelor informații, tânărul de 19 ani ar fi suferit un stop cardio-respirator din cauza căldurii extreme, duminică, în Italia, înregistrându-se aproximativ 40 de grade.
Moartea lui Marian i-a îndurerat pe toți cei care îl cunosc. Tânărul de 19 ani lasă în urmă durere și lacrimi, dar și dorința de a se face dreptate pentru el. Pe rețelele sociale, oamenii transmit mesaje de condoleanțe. „Drum lin spre cer sufletul meu, te iubesc”, a scris o persoană din familie pe Facebook.
„Dumnezeu sa te odihnească în pace, nepoțelul meu drag, ai lăsat o mare durere in inimile noastre, dar mai ales in inimile părinților tăi. O sa ne lipsești foarte mult. Te iubim!!”, a scris o rudă.
„Odată cu plecarea ta ai rupt ceva din mine Eu nu pot accepta că tu ne-ai părăsit… Tu știi că te-am iubit din prima clipă ce te-ai născut Nu m-am așteptat la așa ceva… ne-ai distrus, vărule… nimic nu va mai fi la fel fără tine… ți-aș scrie mii și mii de mesaje… dar știu că nu le vei putea citi te iubesc ți amintirile cu tine le voi păstra toata viața! Cu greu îmi găsesc cuvinte să scriu despre tine la trecut!”, a scris și o verișoară.
În mesajele de pe rețelele sociale, oamenii cer ca vinovații de moartea lui Marian să plătească.
„Praful și pulberea să se aleagă de patronul (ii) lui, sper ca familia să găsească un avocat pe măsură și să fie trași la răspundere cei vinovați cu vârf și îndesat”, a transmis o persoană.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei, trist, foarte trist. Patronul să răspundă din toate punctele de vedere, că sunt niște cretini”, sunt alte mesaje de pe rețelele sociale.
Autoritățile din Italia continuă cercetările în cazul morții lui Marian. În prezent, în anumite zone din Italia există o ordonanță regională, care interzice munca agricolă între 12:30-16:00.
„Chiar dacă există o ordonanță regională care interzice munca agricolă între orele 12.30 și 16.00 în zilele cu căldură extremă, aceasta nu rezolvă problema. La ora 17.00, temperaturile sunt la fel de ridicate. Viața unui om nu poate valora mai puțin decât o cultură de roșii”, au transmis doi sindicaliști italieni.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…