Polițistul Marcel Mustățea a murit sâmbătă, 10 octombrie, la doar 39 de ani. Acesta ocupa funcția de agent-șef la Poliția Orașului Budești, județul Călărași, și se confrunta cu cancer hepatic.
Vestea morții lui Marcel Mustățea a îndurerat colegii și apropiații săi din Poliție. În perioada recentă, aceștia s-au mobilizat pentru a-l ajuta să își urmeze în continuare tratamentul. Familia sa trece acum printr-o pierdere grea: soția și băiețelul lor, care a sărbătorit prima aniversare în această săptămână, au rămas fără el.
După vestea dispariției lui Marcel Mustețea, colegul său Daniel Ceclan, cunoscut drept Dani Cek pe internet, a transmis un mesaj emoționant. Implicat în demersurile prin care se încerca sprijinirea polițistului pentru continuarea tratamentului, acesta a spus că nu și-a pierdut speranța până la capăt.
Polițistul Marcel Mustățea își desfășura activitatea la Formațiunea Rutieră din cadrul Poliției Orașului Budești, structură a IPJ Călărași. În decembrie 2025, acesta a primit diagnosticul de cancer hepatic. De atunci, a urmat o perioadă îndelungată de tratament, însoțită de eforturi pentru strângerea banilor necesari acoperirii cheltuielilor medicale.
În primăvara lui 2026, povestea polițistului bolnav a devenit publică, după ce colegii și apropiații au lansat apeluri umanitare pentru a-l ajuta să își continue tratamentul. Mesajele au ajuns la numeroși oameni, care au contribuit financiar la acoperirea cheltuielilor medicale. Unul dintre cei care i-au oferit sprijin a fost Daniel Ceclan, polițist implicat de-a lungul timpului în acțiuni caritabile pentru oameni afectați de boli grave.
Fiul polițistului abia împlinise un an
Dani Cek a reacționat după moartea lui Marcel Mustățea, vorbind despre solidaritatea colegilor care au încercat să-l sprijine pe parcursul tratamentului și despre speranța pe care a păstrat-o în tot acest timp.
„Marcel a fost colegul meu, polițist în IPJ Călărași. Lupta cu cancerul și i-am fost cu toții alături. Din păcate, boala a câștigat azi. Îmi pare rău că nu am putut face mai mult, eram încrezător că vom învinge. Dumnezeu a avut alte planuri”, a transmis Dani Cek.
În urma polițistului au rămas soția sa, Mirela Cătălina Mustățea, și copilul lor, care tocmai sărbătorise împlinirea primului an de viață în săptămâna în care Marcel a murit.
Daniel Ceclan a lansat un nou apel după decesul colegului său, Marcel Mustățea, solicitând sprijin pentru familia îndurerată. Cei care vor să contribuie la ajutorarea soției și a băiețelului pot consulta detaliile prezentate în postarea publicată de Dani Cek.
Dosarul în care este analizată posibila responsabilitate medicală în cazul morții lui Victor Socaciu este…
Lia și Filip, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri formate în „Casa iubirii”, i-au pus…
După șase ani de relație, mariajul dintre Cheloo și Daniela Niculescu s-a destrămat zgomotos în…
Postul Crăciunului este unul dintre cele patru mari posturi din calendarul ortodox și reprezintă o…
Daniela, cunoscută din sezonul 5 al emisiunii „Casa iubirii”, a transmis un mesaj emoționant după…
Daniela, concurenta din sezonul 5 „Casa iubirii”, a transmis pentru prima dată un mesaj emoționant…