Şoferii trebuie să ţină minte o mulţime de semne de circulaţie, iar unele, mai ales cele folosite mai rar, reuşesc să îi pună în dificultate chiar şi pe profesionişti, care nu reuşesc să le identifice imediat semnificaţia.
Unul dintre semnele de circulaţie care pune probleme chiar şi celor mai experimentaţi şoferi este cel format dintr-un cerc roşu la exterior şi fundal alb pe interior (n.r. vezi foto).
Semnul cu pricina este amplasat doar în anumite zone, cum ar fi parcurile, zonele rezidenţiale sau de interes special sau în centrul oraşelor şi indică străzile pe care este interzisă circulaţia în ambele sensuri.
Acesta este, de cele mai multe ori, însoţit de un semn adiţional, care indică tipurile de autovehicol cărora nu li se adresează restricţia sau de unul cu specificaţia „Cu excepţia riveranilor”.
Irinel Columbeanu rupe tăcerea de la azil! Fostul afacerist face mărturisiri emoționante despre viața sa…
Darius Daniel Hîrtie avea 14 ani și a murit fulgerător, după ce i s-a făcut…
Valeri Lungu și Alex Gîlcă / sursă foto: Instagram Valerie se află din nou în…
Probleme majore pentru utilizatorii Microsoft din întreaga lume. Pană majoră la Microsoft. Utilizatorii Outlook, Teams…
Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au fost avertizați joi, 12 noiembrie, printr-un mesaj RO-Alert, după…
Președintele Nicușor Dan a participat vineri, 13 noiembrie, la prima reuniune de lideri din Uniunea…