Categories: Fără categorie

Schimbări importante la pensii! Acești salariați ies la pensie mai devreme

Pensiile au suferit multe modificări în ultima perioadă. Pe lângă majorările mult așteptate, au avut loc și o mulțime de schimbări. O nouă lege va intra în vigoare, iar de atunci, salariații dintr-un anumit domeniul vor putea ieși la pensie mai devreme decât ceilalți.

Ies la pensie mai devreme

O nouă lege a fost promulgată, care prevede că unii angajați vor ieși la pensie mai devreme decât este normal. Mai exact, salariații care au lucrat în grupa I și/sau a II-a de muncă în termocentralele pe baza de cărbune, incluzând unitățile de extracție a cărbunelui, vor beneficia de reducerea de vârstă aplicată grupei de muncă.

Legea tocmai adoptată este cea cu numărul 74/2022, care va intra în vigoare duminică. Această lege este menită să completeze Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul recunoașterii grupelor de muncă pentru cei care au desfășurat activităţi de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

De această nouă lege vor beneficia și cei deja pensionați. Astfel, se va recalcula vârsta la care ar fi trebuit să înceteze munca și să primească bani de la stat pentru tot ce au cotizat până atunci. Dacă în urma recalculării va reieși o pensie mai mică decât cea cuvenită anterior, va fi păstrat cuantumul mai avantajos.

Bani mai mulți pentru pensionari

Cât despre mărirea pensiilor, totul depinde de flexiilizarea unui procent din PIB, special pentru pensii. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, acuză USR că vrea să sărăcească pensionarii țării și nu ia în calcul faptul că totul s-a scumpit în țară și decât veniturile lunare nu au fost majorate.

Ministrul Muncii a afirmat că a discutat cu reprezentanții Comisiei Europene şi le-a explicat de ce este importantă pentru România flexibilizarea acestui procent de 9,4 pentru pensii, prevăzut în PNRR.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Andra Volos a răbufnit după ce s-a spus că motivul DESPĂRȚIRII…

Andra Volos a reacționat după ce, din nou, a fost ținta unor acuzații în mediul…

4 ore ago

Ea este tânăra de 24 de ani, moartă în timp ce…

Rachel Apa, o tânără de 24 de ani, și-a pierdut viața în timpul Maratonului din…

4 ore ago

BREAKING! A murit Roxana Pușcașu

Tragedie pentru o familie de români stabilită în Italia! Roxana Pușcașu, o tânără în vârstă…

4 ore ago

Cutremurător! Înainte să moară alături de fetița lor, Lucia și Constantin au…

Lucia și Constantin, părinți a două fete, au murit în vacanță în Grecia, într-un accident…

4 ore ago

După zvonurile divorțului, Mircea Brânzei a fost surprins cu…

Denisa Tănase și-a aniversat ziua în Dubai. Absența lui Mircea Brânzei a stârnit întrebări. Posibile…

4 ore ago

ULTIMA ORA!! Călin Georgescu a fost plasat în…

Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul fostului…

4 ore ago