Categories: Fără categorie

Cum a fost posibil așa ceva?! A murit la doar 10 minute după ce a plecat din spital…

O femeie de 67 de ani din Galați, care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean cu dureri abdominale și stare de rău, s-a stins din viață la doar 10 minute după ce s-a întors acasă.

Tragedia ridică multe semne de întrebare, întrucât femeia petrecuse aproximativ șase ore în spital, timp în care a fost investigată și tratată pentru simptomele de care suferea.

Totul s-a întâmplat sâmbătă, când rudele femeii au solicitat intervenția unei ambulanțe, după ce aceasta a început să se simtă rău. Pacienta acuza vărsături, amețeli și dureri abdominale. Un alt aspect îngrijorător observat de echipajul medical a fost saturația scăzută de oxigen, motiv pentru care femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Galați.

Ajunsă la UPU, aceasta a fost preluată de cadrele medicale și a rămas sub supraveghere aproximativ șase ore. În acest interval, i-au fost administrate trei perfuzii, iar în urma evaluărilor efectuate medicii i-au dat două rețete: una pentru spondiloză cervicală și una pentru colică biliară, conform Știrilor ProTV.

Ulterior, personalul medical a decis că pacienta nu necesită internare și poate continua tratamentul la domiciliu. Totuși, familia își dorea internarea.

„Vă rog frumos, le-am spus, poate are nevoie de o intervenție, de operație. Sigur nu este nevoie de internare? Nu, nu, mama ta este sănătoasă tun. Să facă tratamentul și e OK. Eu am și acum sacoșa pentru internare, pentru ea, în mașină. Nu au vrut să o interneze”, a declarat una din fiicele femeii.

Femeia a fost externată și s-a întors acasă, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. La numai zece minute după ce a ajuns la domiciliu, aceasta a suferit un infarct miocardic. Familia a solicitat din nou intervenția ambulanței, iar echipajul medical a încercat să o resusciteze. Din păcate, toate eforturile au fost în zadar.

Familia a depus plângere la poliție. După pierderea suferită, membrii familiei au decis să sesizeze autoritățile, solicitând verificarea modului în care a fost îngrijită pacienta și stabilirea exactă a circumstanțelor care au dus la deznodământul tragic.

În urma plângerii, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările urmează să stabilească dacă au existat eventuale nereguli în acordarea asistenței medicale.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Galați a dispus, la rândul său, verificări interne. A fost constituită o comisie care trebuie să analizeze întregul parcurs medical al pacientei. Deocamdată, circumstanțele exacte ale decesului urmează să fie clarificate de anchetatori și de verificările medicale.

Pacienta avea două fiice și trei nepoți. Soțul femeii de 67 de ani s-a stins din viață acum trei ani, în același spital.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Anunțul MOMENTULUI! PSD cere reducerea taxării pe…

Grindeanu prezintă planul PSD pentru relansarea economiei: fără taxe mai mari în 2027 și cu…

2 minute ago

Vestea MOMENTULUI! Nick Rădoi a făcut publice imaginile de la…

După o perioadă marcată de o pierdere dureroasă, Nick Rădoi are parte și de momente…

11 minute ago

Ce se întâmplă între Armin Nicoară și Claudia Puican, de fapt: „Nu prea are ce să facă. Sincer să spun…

Saxofonistul a recunoscut ce s-a schimbat între el și Claudia Puican după zece ani de…

18 ore ago

Zodia care va avea parte de un câștig uriaș

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026 Află horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac,…

18 ore ago

ȘOC! A murit fostul politician Laza…

Gheorghe Florin Laza a condus comuna Belinț din Timiș timp de 12 ani. Fostul edil…

18 ore ago

Lovitură de teatru! Valerie Lungu a pierdut finala Asia Express din cauza mesajului mamei ei

Valerie Lungu și Alex Gîlcă au ratat trofeul Asia Express 2026 după o probă în…

18 ore ago