Categories: Fără categorie

Rugăciunea care îți aduce norocul, sănătatea, iubirea și belșugul cu carul! Când trebuie să o rostești ca să îți pună Dumnezeu mâna în cap

Toate rugăciunile sunt bine primite în fața lui Dumnezeu atunci când sunt rostite din suflet și cu credință adevărată. Însă, sunt rugăciuni speciale pe care oamenii ar trebui să știe când și cum să le rostească astfel încât să primească răspunsul pe care îl așteaptă.

Rugăciunea care îți aduce norocul, sănătatea, iubirea și belșugul cu carul! Ei bine, luna aceasta este bine ca oamenii să rostească o rugăciune, despre care se spune că este aducătoare de noroc, sănătate, iubire și belșug.

Rugăciunea care îți aduce norocul, sănătatea, iubirea și belșugul cu carul!

”Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”, aceasta este rugăciunea pe care este bine să o rostești în luna octombrie.

Această rugăciune nu este singura pe care o poți rosti în luna octombrie pentru că în această parte a anului se poate spune și rugăciunea pentru Acoperământul Maicii Domnului pe care toți credincioșii ar trebui să o știe.

„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău. Amin!”

BREAKING NEWS

Recent Posts

Salariul minim ar putea crește în curând, iar Guvernul are 7 variante pe masă. Una dintre ele ar aduce angajaților o…

Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…

11 ore ago

Șase luni norocoase aduc schimbări spectaculoase și recompense neașteptate până la finalul anului 2026!

Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…

11 ore ago

Tragedie în Italia! O tânără româncă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident

O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…

12 ore ago

Claudia Ion a recunoscut, într-un final, de ce Mocăniță nu a acceptat testul poligraf la Insula Iubirii

Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…

12 ore ago

Valentin a EXPLODAT și a spus TOTUL: „Te rid…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…

12 ore ago

Laurette ajunge din nou pe masa de operație: „Sunt într-o situație foarte…

Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…

12 ore ago