Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Ei sunt jurnalista și pilotul MORȚI în tragedia aviatică din…

Eliana Moreno, jurnalistă și fotojurnalistă aeriană, și George Marciniw, pilot cu peste 30 de ani de experiență în zbor, sunt cei doi profesioniști care și-au pierdut viața după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în Los Angeles.

Cei doi formau o echipă de zbor și se aflau în misiune pentru televiziunea NBC în momentul tragediei. Elicopterul NBC s-a prăbușit într-o parcare aflată în apropierea unei clădiri. Impactul a provocat un foc puternic, iar pompierii au intervenit imediat.

Conform NBC, jurnalista Eliana și Marciniw au început să zboare împreună în 2023. Cei doi transmiteau imagini din elicopter de la accidente, incendii și alte evenimente importante din zona Los Angeles, oferind televiziunilor imagini aeriene în timp real.
Cei doi formau astfel o echipă bine cunoscută în lumea televiziunilor locale, unde elicopterele sunt folosite frecvent pentru a transmite imagini de la locul unor evenimente importante.

Colegiilor din redacție le-a revenit misiunea dureroasă de a transmite chiar ei informația despre tragedia în care își pierduseră doi dintre colegi. Pentru ei, Moreno și Marciniw nu erau doar reporter și pilot. Erau echipa care oferea telespectatorilor imaginile aeriene ale evenimentelor care țineau prima pagină a știrilor din Los Angeles.

„Astăzi am pierdut doi colegi extraordinari de la NBC LA, după ce un elicopter s-a prăbușit în Chatsworth, în timp ce se aflau în misiune. Suntem îndurerați”, a transmis prezentatoarea Camilla Rambaldi pe pagina ei de Facebook.

Tragedia s-a produs în timpul unei transmisiuni.
În momentul prăbușirii, Moreno și Marciniw filmau din aer intervenția echipelor de urgență la locul unui accident rutier.

Un autobuz și un SUV se ciocniseră în zonă, iar accidentul de la sol se soldase cu doi morți și șase răniți. Mai multe echipe de televiziune trimiseseră elicoptere pentru a transmite imagini de la fața locului. În timp ce camera filma intervenția autorităților, situația s-a transformat într-o nenorocire.
Elicopterul NBC s-a prăbușit într-o parcare aflată în apropierea unei clădiri. Impactul a provocat un foc puternic, iar pompierii au intervenit imediat.

Piloții altor elicoptere aflate în zonă au alertat turnul de control după ce au observat prăbușirea. Pe lângă Moreno și Marciniw, o a treia persoană aflată la sol și-a pierdut viața.

Autoritățile americane investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul aviatic. O anchetă urmează să stabilească ce s-a întâmplat cu elicopterul în ultimele momente ale zborului și care a fost cauza prăbușirii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *