Numărul zilelor libere plătite diferă în funcție de sectorul în care lucrează salariatul și de regulile stabilite prin contractul individual sau colectiv de muncă, iar pentru anumite categorii există prevederi speciale.
Codul muncii garantează tuturor angajaților dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Durata minimă prevăzută de lege este de 20 de zile lucrătoare, indiferent de vechime, funcție sau tipul normei de lucru.
În cazul angajaților din mediul privat, legislația generală nu stabilește o schemă prin care numărul zilelor de concediu să crească automat după un anumit număr de ani lucrați. Numărul concret de zile trebuie să fie prevăzut în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și, după caz, a contractului colectiv aplicabil.
Astfel, două persoane cu vechimi foarte diferite pot avea același număr de zile de concediu. Un angajat cu un an de experiență poate beneficia de aceleași zile de odihnă ca unul cu 15 ani vechime, dacă documentele care reglementează raportul de muncă nu prevăd zile suplimentare.
Angajatorul poate stabili însă un număr mai mare de zile decât minimul legal și poate introduce praguri în funcție de vechime sau experiență. Ceea ce nu poate face este să acorde mai puțin de 20 de zile lucrătoare de concediu anual.
**Câte zile de concediu primesc angajații din administrația publică**
Pentru salariații din administrația publică există reguli distincte. Hotărârea nr. 250/1992 stabilește durata concediului în funcție de vechimea în muncă.
Astfel, persoanele cu o vechime de până la 10 ani beneficiază de 21 de zile lucrătoare de concediu pe an. Pentru cei care au peste 10 ani vechime, perioada crește la 25 de zile lucrătoare.
În cazul salariaților din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, concediul poate avea între 18 și 25 de zile lucrătoare, în funcție de vechime.
– Persoanele cu cel mult 5 ani vechime au dreptul la 18 zile lucrătoare.
– Între 5 și 15 ani, concediul este de 21 de zile lucrătoare.
– După depășirea pragului de 15 ani, ajunge la 25 de zile lucrătoare.
Tinerii care nu au împlinit 18 ani beneficiază de 24 de zile lucrătoare de concediu. Pentru stabilirea duratei se ia în calcul vârsta pe care aceștia o aveau la data de 1 ianuarie a anului calendaristic respectiv.
Și personalul atestat din cercetarea științifică, încadrat în unități bugetare, are un regim diferit. În funcție de vechime, durata concediului este:
– 24 de zile lucrătoare pentru o vechime de până la 5 ani,
– 26 de zile pentru vechimea cuprinsă între 5 și 15 ani,
– 28 de zile pentru cei care au peste 15 ani vechime.
**Cum se acordă concediul în cazul angajaților cu mai multe contracte**
Există reguli speciale și pentru persoanele care lucrează în mai multe locuri. Salariații care sunt angajați cu jumătate de normă la două unități beneficiază de concediu de odihnă la ambele locuri de muncă, proporțional cu timpul lucrat.
În schimb, persoana care are o funcție de bază cu normă întreagă și cumulează o altă funcție beneficiază de concediu plătit de la unitatea unde are funcția de bază. Angajatorul unde salariatul lucrează prin cumul îi poate acorda, la cerere, concediu fără plată pentru perioada în care efectuează concediul de odihnă de la funcția de bază.
Pentru cei care cumulează fracțiuni de normă la mai multe unități, astfel încât timpul total depășește o normă întreagă, salariatul își poate alege unitățile de la care beneficiază de concediu. Drepturile acordate nu trebuie să depășească însă nivelul la care ar fi avut dreptul o persoană încadrată cu normă întreagă.
Vechimea luată în calcul pentru stabilirea duratei concediului este cea împlinită în cursul anului calendaristic pentru care se acordă perioada de odihnă.
**Ce se întâmplă dacă salariatul lipsește de la serviciu un an întreg**
Există și situații în care dreptul la concediu pentru un anumit an este afectat de perioadele îndelungate de absență. Salariații care nu au lucrat deloc pe parcursul unui întreg an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, nu beneficiază de concediul de odihnă aferent acelui an.
„Dacă perioadele de concediu medical și concediu fără plată însumate ajung la cel puțin 12 luni și se întind pe doi sau mai mulți ani calendaristici consecutivi, salariatul are dreptul la un singur concediu de odihnă în anul în care își reia activitatea, dacă acesta nu a fost efectuat în anul în care a apărut absența.”
Concediul de odihnă trebuie efectuat în fiecare an calendaristic și poate fi luat integral sau împărțit în mai multe perioade. La solicitarea angajatului, concediul poate fi fracționat, cu condiția ca una dintre perioade să aibă cel puțin 15 zile lucrătoare.
**Sărbătorile legale nu se scad din concediul de odihnă**
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează nu sunt incluse în numărul zilelor de concediu de odihnă. Prin urmare, acestea nu reduc perioada de concediu a salariatului.
Aceeași regulă este valabilă pentru zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă, inclusiv cele acordate cu ocazia anumitor evenimente familiale.
Indemnizația de concediu se calculează în funcție de numărul zilelor de concediu și de media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, atunci când este cazul, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună și raportate la lunile în care este efectuat concediul.
**Când pot fi transformate zilele de concediu în bani**
Zilele de concediu de odihnă nu pot fi înlocuite cu bani atât timp cât contractul individual de muncă este în vigoare. Salariatul nu poate renunța la dreptul său la concediu în schimbul unei sume de bani.
Compensarea în bani a zilelor de concediu rămase neefectuate este permisă numai atunci când contractul individual de muncă încetează.
Fii primul care comentează