La o zi după intrarea ei în „Casa iubirii”, Anca își face apariția în casa băieților purtând o rochie extrem de sexy. Noua concurentă din „Casa iubirii” a pășit încrezător în show-ul matrimonial, iar acum încearcă să îi cunoască mai bine pe băieți pentru a vedea dacă își poate găsi sufletul pereche în emisiune.
În ediția de marți, Anca a ales o ținută spectaculoasă. Concurenta a purtat o rochie albă, scurtă și pe corp și a coborât la băieți, unde au discutat pe diferite subiecte. Concurenții au fost săritori și i-au oferit imediat apă și clătite noii concurente.
Anca le-a mărturisit băieților că s-a înțeles cu fetele și a reușit să se integreze.
Între timp, curioasă din fire, Diana îl întreabă pe Edi dacă Anca este genul lui. Concurentul, în schimb, îi mărturisește că nici măcar nu a fost atent la ea.
Diana: Ți-a plăcut, e genul tău?
Edi: Dar nici nu am fost atent, nu știu de ce spui tu că am fost atent la ea.
Emisiunea „Casa iubirii” poate fi urmărită de luni până vineri de la 10:00 și 16:30 și sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00, la Kanal D.






Fii primul care comentează