Press "Enter" to skip to content

Putem merge la munte sau la mare după 15 mai? Răspunsul autorităților

Vom putea merge la mare sau la munte după data de 15 mai? Aceasta este întrebarea la care toți românii vor să cunoască răspunsul, mai ales că vremea este frumoasă și căldura a venit. Totuși, nimic nu este clar la acest moment, pentru că declarațiile oficialilor se bat cap în cap. Pe de-o parte, Ludovic Orban a declarat că se poate merge la munte și la mare, dar pe cealaltă, ministrul Sănătății este de părere că aceste excursii sunt interzise.

Ce spune Ludovic Orban
Astfel, cei doi au dat declarații contradictorii privind acest subiect. Premierul României a argumentat că din moment ce hotelurile vor fi deschise, înseamnă că oamenii pot călători și se pot caza pe perioada șederii lor la un hotel. Altfel, de ce s-ar mai deschide?, a fost întrebarea prim-ministrului.

Ludovic Orban a mai spus și că deplasarea va fi permisă pentru mai multe motive, de la mersul la serviciu, până la vizite de curtoazie și activități agricole.

„Deplasarea în afară localității va fi permisă pentru mai multe motive, pe care le considerăm întemeiate – serviciu, la rude, deplasări la activitățile agricole; dacă dăm drumul la alpinism, la deplasări montane, înseamnă că se pot duce la munte. Va există o anumită relaxare în circulația în afară localităților. Va crește cererea pe unitățile de cazare. Recunosc că zona de restaurant, bar, cafenea e o zona unde se socializează, dar punem pe prim plan sănătatea”, a mai spus Orban.

Nelu Tătaru se opune

Totuși, Nelu Tătaru nu este de acord cu afirmațiile premierului și spune că toate spațiile deschise nu vor fi disponibile pentru public, pentru că acolo nu poate exista niciun fel de control al fluxului de persoane. Ministrul Sănătății a motivat că dea ceea se vor deschide muzeele, dar nu și parcurile.

Totodată, el a explicat că nu putem merge la mare sau la munte după 15 mai.

„Noi contăm mult pe spiritul civic. Dacă o dată cu libertatea de mișcare individuală, vedem că nu avem focare în aceste locuri putem să ne gândim la extinderea relaxării și în alte zone. Deschidem muzeele, care sunt spații închise pentru că acolo se poate controla fluxul.

În aer liber nu se poate, de aceea, parcurile sunt închise. Nu se va putea merge la munte sau la mare în regim de agrement. Sunt acele ieșiri cu scop precis. Nu putem pleca în cele două săptămâni de după 15 mai”, a precizat Nelu Tătaru, pentru postul național.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *