Press "Enter" to skip to content

Peste 20 de oameni la înmormântarea unei mame a 17 copii, în zona de carantină din Suceava

Peste 20 de oameni au participat la înmormântarea unei mame a 17 copii, în zona de carantină din Suceava.

Nu aveau voie mai mult de 8 persoane, conform Ordonanțelor militare emise în timpul stării de urgență.

Luminița Bilius, mamă a 17 copii, s-a stins într-un sat din Suceava și peste 20 de oameni au fos tla înmormântarea ei, deși, conform reglementărilor, aveau voie maxim 8 persoane să asiste la funeralii.

“Biserica Apostolica Prelipca (fara cult) Sora noastră Luminița Bilius mama a 17 copii din sat

Prelipca oras Salcea judet Suceava a plecat ieri la Domnul in jurul amiezii lăsând în urmă o situație mai dificilă!
Am organizat această strângere pentru ale acoperii situația lor. Cine are pe inima sa ajute această familie

Domnul îi va răsplăti!”, a fost anunțul postat pe un portal de strângeri de fonduri.

Într-o fotografie făcută în apropierea locului de veci, se observa 23 de persoane care stau una lângă alta și alte șapte persoane sunt prezente după un gard.

Deocamdată autoritățile nu au anunțat dacă s-au sesizat în acest caz și dacă au luată vreo măsură. Prelipca e un sat aflat în comuna Salcea, care e zonă carantinată în Suceava. scrie observator

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *